Fotbal

Cât va costa brigada de arbitrii pe Arieșul Sticla Turda în primul meci din Cupa României

Sticla Arieșul Turda întâlnește pe Sănătatea Cluj în Cupa României, meciul se va disputa miercuri, 14 august de la ora 17.30 la Turda.

Conform regulamentului, până în faza 16-imilor, echipa gazdă are obligația asigurării costurilor de organizare, cu excepția baremurilor de arbitraj şi delegat de joc care vor fi suportate în procente egale 50%-50% de către ambele echipe. Echipa gazdă are obligația de a achita baremul de arbitraj şi delegat de joc în întregime, echipa oaspete având obligația de a achita ulterior către clubul gazdă jumătate din valoare.

Federația Română de Fotbal, prin Comisia Centrală a Arbitrilor, va delega arbitri pentru fiecare joc. În faza a doua a Cupei României, pentru echipele organizatoare de nivel judeţean, baremurile de arbitraj sunt în cuantum de 940 RON, valoare netă, după cum urmează:

  • Arbitru: 340 RON
  • Arbitru asistent (1 și 2): câte 300 RON.

Totodată, se va achita barem pentru delegat de joc al cărui cuantum net este de 300 RON.

Pentru echipele organizatoare care vor participa în actuala ediţie a competiţiei Liga 3, baremurile de arbitraj sunt în cuantum de 1.996 RON, valoare netă, după cum urmează:

  • Arbitru: 764 RON
  • Arbitru asistent (1 și 2): câte 601 RON

Totodată, se va achita barem pentru delegat de joc al cărui cuantum net este de 500 RON.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS