Fotbal

Adrian Chişu: „E munca noastră de un an de zile, au fost încununate eforturile băieţilor”

Nu suntem fotbalişti profesionişti, am încercat să ne dăm silinţa încât să ne îndeplinim obiectivul. Momentan obiectivul nu este îndeplinit, am câştigat acest campionat, am defilat prin el, dar examenul final este dubla manşă de baraj care cred că va fi mult mai grea decât jocurile pe care le-am avut în acest campionat. Va trebui să ne concentrăm pentru ultimele patru jocuri, pe care le mai avem în acest an şi sper să ne revedem în Liga a III-a. Urmează meciul de la Iclod, apoi finala Cupei, barajul, echipa mai în formă să câştige, dar sperăm să fim noi la final cei mai bucuroşi. Ceea ce am realizat acum, dacă nu încununăm cu o victorie la baraj şi cu revenirea în Liga a III-a am muncit un an de zile în zadar. Sperăm că vom face publicul turdean fericit şi să ne bucurăm împreună de Liga a III-a. Sperăm ca măcar la meciurile de baraj să avem susţinerea lor. Din păcate, şi când am jucat cu trofeul pe masă lumea din tribune a cam lipsit. Să sperăm că vor veni alături de noi şi dacă nu vor veni acum alături de noi, care suntem mai mulţi turdeni, să vină când echipa o să joace în Liga a III-a”, a precizat Adrian Chişu.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS