Fotbal

Sticla Arieşul Turda-CS Floreşti 2-2 (0-0). Adrian Chişu: „E foarte greu să pierdem locul I. Turda merită o echipă în eşaloanele superioare”

„A fost penalty foarte clar, cu un arbitru cu ecuson FIFA nu se pune la îndoială şi piciorul arată clar că portarul de la Floreşti a venit cu cramponul direct pe glezna mea. A fost penalty clar, nici nu încape discuţie de aşa ceva. Dacă la Apahida am câştigat un punct în ultimele minute, din păcate astăzi am pierdut două. Pe viitor, sper să fim mai atenţi în privinţa finalurilor de joc şi să le abordăm mai concentraţi astfel încât să putem obţine toate cele trei puncte. Pe fond de oboseală este mai greu să te poţi concentra. Important e că toţi jucătorii care au intrat au făcut faţă, asta înseamnă că avem un lot valoros şi că n-am ajuns întâmplător pe locul I. Campionatul nu este jucat, ne concentrăm etapă cu etapă, dar le amintim celor de la Floreşti că noi suntem echipa neînvinsă în acest campionat. E bine să fie optimişti, dar e foarte greu să pierdem locul I. Sunt şanse, în fotbal se întâmplă minuni, de aceea este frumos fotbalul să speri până în ultima secundă. Cei de la Floreşti dacă nu sperau azi nu obţineau un punct.

Astăzi am simţit şi noi că cei din oraş doresc ca această echipă să urce în Liga a III-a, să vină cu plăcere la fotbal şi să vadă copiii şi juniorii Turzii jucând la un alt nivel. Turda merită o echipă în eşaloanele superioare. Sperăm să lăsăm ceva bun după noi, indiferent cine o să vină după noi, dacă ajungem în Liga a III-a, să-şi facă treaba şi să putem veni şi noi liniştiţi la stadion ştiind că am pus umărul să ajungă echipa acolo”, a precizat Adrian Chişu.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS