

După ce etapa trecută a bifat o victorie, scor 4-2, în deplasarea de la Viitorul Mihai Georgescu, CSM Câmpia Turzii a primit sâmbătă, 31 martie, vizita formaţiei Unirea Tritenii de Jos.
N-a fost o zi bună pentru formaţia gazdă care a suferit a 11-a înfrângere la capătul unui meci în care n-a pus prea multe probleme în jumătatea adversă.
Andrei Pintilie a deschis scorul în minutul 23, iar Alex Podariu a majorat diferenţa şapte minute mai târziu.
Meciul nu a fost lipsit de momente tensionate, un schimb de replici tăioase şi nervii întinşi la maximum atrăgând eliminarea lui Câmpian de la CSM Câmpia Turzii dar şi a lui Paul Pintilie, managerul celor de la Unirea Triteni.
Finalul primului act a aparţinut tot echipei vizitatoare care a reuşit să intre la cabine cu un avantaj de 3 goluri, după ce Andrei Pintilie şi-a trecut din nou numele pe lista marcatorilor.
În repriza secundă jocul s-a desfăşurat pe contre, oaspeţii, aflaţi la adăpostul unui scor favorabil, n-au profitat de omul în plus şi s-au mulţumit să-şi conserve avantajul în timp ce gazdele au irosit situaţiile de gol pe care şi le-au creat. S-a încheiat 0-3 şi Unirea Triteni a smuls 3 puncte importante. Cu un total de 35 puncte, formaţia pregătită de Andrei Pintilie ocupă locul 7 în clasament şi va întâlni etapa viitoare Someşul Gilău.
Cu un total de 25 puncte, CSM Câmpia Turzii se află pe locul 9 şi în etapa cu numărul XXI se va deplasa pentru confruntarea cu AS CFR Dej.
„Ne aşteptam să câştigăm, eram favoriţi. Am dominat pe tot parcursul meciului din toate punctele de vedere. Mă bucur că am marcat şi sunt fericit că am luat încă 3 puncte pentru echipa noastră”, a precizat Alex Podariu pentru Ziarul 21.














