Sport

Handbal, Play-off. Înfrângere pentru Potaissa Turda, în deplasare, la Dinamo Bucureşti

Dinamo Bucureşti-Potaissa Turda 34-29 (18-18)
Joi, 18 aprilie, în cel de-al doilea meci din faza I a play-off-ului, Seria B, Potaissa Turda s-a deplasat pentru întâlnirea cu Dinamo Bucureşti.
Meciul a avut un ritm alert încă de la început şi ambele echipe au fructificat ocaziile avute. În minutul 12, turdenii aveau un avans de trei goluri, scor 7-10, dar la jumătatea primei reprize Hugo Descat a restabilit egalitatea, bucureştenii reuşind să puncteze de patru ori consecutiv.
În momentele care au urmat cele două formaţii au trecut pe rând la conducere, iar după prima parte a jocului tabela de marcaj a înregistrat egalitate la 18.


După reluare, bucureştenii au scris de trei ori consecutiv, scor 21-18 (min.33), dar turdenii au revenit la un gol după ce Talas a punctat pentru 21-20 (min.34).
Bannour a făcut un meci bun şi a reuşit să fructifice aproape toate ocaziile avute, iar în scurt timp gazdele au reuşit să se desprindă la 6 goluri, scor 30-24 (min.50). Până la final, elevii lui Ştefan Constantin au menţinut un ritm la fel de bun şi au reuşit să păstreze un avantaj considerabil.
S-a încheiat 34-29 şi Dinamo Bucureşti a bifat a doua victorie din play-off. Pentru Potaissa Turda urmează miercuri, 24 aprilie, întâlnirea cu CSM Focşani 2007.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.