Fotbal

Unirea Triteni – Victoria Viișoara 3-1 (foto)

Derby-ul local al etapei a II-a a ligii a IV-a de fotbal s-a desfățurat la Triteni unde Unirea a trecut cu scorul de 3-1 de Victoria Viișoara.

Leii din Triteni au demostrat că eșecul din prima etapă a fost doar o întâmplare, iar în partida desfășurată sâmbătă, 14 septembrie, pe teren propriu au început meciul agresiv iar prima repriză au dominat-o de la un capăt la altul. Elevii lui Silviu Sașa au condus la pauză cu 2-0 prin golurile lui Podariu și Andrei Gal.

După pauză, tot Unirea a fost cea care a impus ritmul jocului care prin Deiac a majorat scorul la 3-0, ratând mai apoi și un penalty.

La scorul de 3-0, elevii lui Silviu Sașa s-au relaxat, iar Victoria Viișoara a redus din diferență dintr-o lovitură de la 11 metri. Spre finalul meciului, elevii lui Gabi Moceanu s-au arătat mai periculoși însă meciul s-a încheiat 3-1 pentru Unirea Triteni.

Pentru Unirea Triteni urmează meciul din deplasare cu Unirea Iclod în timp ce Victoria Viișoara întâlnește acasă pe ACS Florești, câștigătoarea campionatului trecut.

Unirea Triteni: Cecalasan C., Gasca A., Motrici F., Gal S., Barbos D., Podariu A., Sasa S., Chiorean M., Gal A., Rafai C., Deiac G., au mai intrat: Voievod D., Buturca R. , Chiorean C.

Antrenor: Silviu Sașa

Victoria Vii;oara: Cioargă, Ogrean, Covaci, Mocan, Baciu, Galea, Lingurar, Varga, Rusu, Rus M., Hegheduș, au mai intrata:  Ciungan Andrei, Ciungan Antonio, Florea, Miheșan, Petrovan.

Antrenor: Gabriel Mocean

Publicată de Ziarul 21 pe Sâmbătă, 14 septembrie 2019

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS