Rugby

Video. Alexandra Cuc: „E un lucru extraordinar, inca nu realizez ce mi se intampla”

Alexandra Cuc, una dintre sportivele care vor face parte din Centrul Naţional Olimpic pentru Tineret, a vorbit pentru Ziarul 21 despre această reuşită şi despre familia rugby-ului din Mihai Viteazu:
„E un lucru foarte important pentru mine, încă nu am realizat ce mi se întâmplă, sunt nerăbdătoare să ajung acolo, este un pas înainte în cariera mea. În spatele acestei reuşite au stat, în primul rând, părinţii mei care m-au susţinut de la început şi mi-au dat acordul să încep, domnul profesor Corţ Alex, iar apoi antrenorii care m-au pregătit în aceşti patru ani, Sorin Rus şi Macra Marius. Toată lumea este mândră de mine şi părinţii mă susţin, chiar dacă i-am convins cu greu, dar sper să am cât mai multe rezultate bune şi să fac faţă. Rugby-ul este pentru mine totul, nici nu am cuvinte să descriu, aş putea renunţa la orice, dar la rugby nu. Îmi doresc să ajung cât mai departe în cariera sportivă, iar după o anumită vârstă să mă reîntorc aici şi să devin antrenoare. Le mulţumesc celor care au fost alături de mine, antrenorilor, părinţilor, susţinătorilor şi sponsorilor”, a declarat sportiva Alexandra Cuc.
Interviul video cu rugbysta Alexandra Cuc poate fi urmărit pe www.ziarul21.ro.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.