<
Poliţia informează

Video. Percheziii într-un dosar de înșelăciune și spălare de bani

În această dimineață, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj-Napoca, efectuează 60 de percheziții domiciliare, în județul Cluj, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune, obținere ilegală de fonduri, deturnare de fonduri și spălare de bani.

Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2013, s-ar fi constituit un grup infracțional organizat, ai cărui membri ar fi acționat în mod coordonat, în scopul obținerii frauduloase de fonduri financiare guvernamentale, nerambursabile.

Activitatea infracţională s-ar fi realizat prin implicarea mai multor societăți comerciale, a căror activitate ar fi coordonat-o, în fapt, membrii grupului, iar societățile ar fi fost utilizate pentru accesarea, în mod nejustificat, a unor programe derulate de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, în scopul obținerii unor fonduri guvernamentale, nerambursabile, fără însă ca sumele de bani obținute să fie utilizate potrivit destinației acestora, ci în beneficiul membrilor grupului infracțional organizat.

Prejudiciul estimat este de 10.962.189,31 lei, echivalentul a 2.192.437 de euro.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei – I.G.J.R.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS