Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tişe, împreună cu reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii care gestionează serviciul de call-center 𝗔𝗟𝗢𝗣𝗘𝗗𝗜 – 𝟬𝟯𝟲𝟰𝟵𝟭𝟳, au realizat o analiză a activității derulate în primele trei luni ale acestui an prin intermediul proiectului dedicat sfaturilor medicale pediatrice.
𝗔𝗹𝗶𝗻 𝗧𝗶𝘀̦𝗲, 𝗽𝗿𝗲𝘀𝗲𝗱𝗶𝗻𝘁𝗲𝗹𝗲 𝗖𝗼𝗻𝘀𝗶𝗹𝗶𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗝𝘂𝗱𝗲𝘁𝗲𝗮𝗻 𝗖𝗹𝘂𝗷: „𝘕𝘶𝘮𝘢𝘳𝘶𝘭 𝘥𝘦 𝘢𝘱𝘦𝘭𝘶𝘳𝘪 𝘴𝘦 𝘮𝘦𝘯𝘵𝘪𝘯𝘦 𝘳𝘪𝘥𝘪𝘤𝘢𝘵, 𝘤𝘦𝘦𝘢 𝘤𝘦 𝘳𝘦𝘤𝘰𝘯𝘧𝘪𝘳𝘮𝘢 𝘪𝘯𝘤𝘳𝘦𝘥𝘦𝘳𝘦𝘢 𝘱𝘢𝘳𝘪𝘯𝘵𝘪𝘭𝘰𝘳 𝘪𝘯 𝘳𝘦𝘤𝘰𝘮𝘢𝘯𝘥𝘢𝘳𝘪𝘭𝘦 𝘴𝘪 𝘴𝘧𝘢𝘵𝘶𝘳𝘪𝘭𝘦 𝘥𝘦 𝘴𝘱𝘦𝘤𝘪𝘢𝘭𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦 𝘢𝘭𝘦 𝘮𝘦𝘥𝘪𝘤𝘪𝘭𝘰𝘳 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘥𝘦𝘴𝘦𝘳𝘷𝘦𝘴𝘤 𝘴𝘦𝘳𝘷𝘪𝘤𝘪𝘶𝘭 𝘯𝘰𝘴𝘵𝘳𝘶 𝘯𝘰𝘯-𝘴𝘵𝘰𝘱 𝘥𝘦 𝘵𝘦𝘭𝘦𝘮𝘦𝘥𝘪𝘤𝘪𝘯𝘢. 𝘈𝘓𝘖𝘗𝘌𝘋𝘐 𝘤𝘰𝘯𝘵𝘪𝘯𝘶𝘢 𝘴𝘢 𝘪𝘴𝘪 𝘥𝘰𝘷𝘦𝘥𝘦𝘢𝘴𝘤𝘢 𝘦𝘧𝘪𝘤𝘪𝘦𝘯𝘵𝘢 𝘴𝘪 𝘶𝘵𝘪𝘭𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦𝘢, 𝘤𝘶 𝘢𝘵𝘢𝘵 𝘮𝘢𝘪 𝘮𝘶𝘭𝘵 𝘤𝘶 𝘤𝘢𝘵 𝘮𝘢𝘫𝘰𝘳𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦𝘢 𝘱𝘳𝘰𝘣𝘭𝘦𝘮𝘦𝘭𝘰𝘳 𝘮𝘪𝘤𝘪𝘭𝘰𝘳 𝘱𝘢𝘤𝘪𝘦𝘯𝘵𝘪 𝘢𝘶 𝘱𝘶𝘵𝘶𝘵 𝘧𝘪 𝘴𝘰𝘭𝘶𝘵𝘪𝘰𝘯𝘢𝘵𝘦 𝘵𝘦𝘭𝘦𝘧𝘰𝘯𝘪𝘤, 𝘪𝘯 𝘧𝘶𝘯𝘤𝘵𝘪𝘦 𝘥𝘦 𝘴𝘪𝘮𝘱𝘵𝘰𝘮𝘢𝘵𝘰𝘭𝘰𝘨𝘪𝘢 𝘥𝘦𝘴𝘤𝘳𝘪𝘴𝘢 𝘥𝘦 𝘱𝘢𝘳𝘪𝘯𝘵𝘪.”

𝗔𝗟𝗢𝗣𝗘𝗗𝗜 – 𝟬𝟯𝟲𝟰𝟵𝟭𝟳 a fost apelat în primul trimestru al anului 2026 de către 3.109 părinți. Majoritatea apelurilor, mai exact 70,02% dintre acestea, s-au finalizat cu recomandări ce au permis îngrijirea copiilor la domiciliu, iar părinților li s-au explicat care sunt semnele la apariția cărora este necesar consultul medical față în față. 🩺 De asemenea, pentru 8,84% dintre copii a fost necesară evaluarea medicală de urgență.
Multe dintre apeluri, respectiv 741 de solicitări, au avut ca motiv febra, părinții fiind îngrijorați mai degrabă de valoarea acesteia, în condițiile în care starea generală a copilului era una bună. Specialiștii reamintesc faptul că febra este un mecanism de luptă al organismului și va fi combătută doar dacă cel mic se simte rău. În schimb, alte manifestări asociate febrei pot fi semne ale unei boli grave, precum starea generală alterată, mișcările necontrolate ale copilului, respirația dificilă, prezența erupției sau modificările de culoare a pielii.

Totodată, sfatul medical al profesioniștilor cu experiență în evaluarea telefonică a gravității stării copilului bolnav a mai fost solicitat pentru probleme 🔹 respiratorii (646 de apeluri) și 🔹 digestive (519 apeluri). De asemenea, în 316 cazuri părinții au solicitat consiliere privind îngrijirea copilului sănătos sau completarea sfaturilor oferite după un consult medical față în față 🩺.
În primele trei luni ale anului 2026 majoritatea apelurilor au provenit de la părinți din județul Cluj (74,13%), restul fiind solicitări din alte județe sau alte țări.















