<
Actualitate

Accident mortal pe DN1C-E576. Un pieton și-a pierdut viața și încă nu a fost identificat

Accident mortal pe DN1C-E576. Un pieton și-a pierdut viața și încă nu a fost identificat

Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de luni, 10 august, pe DN1C-E576, între localitățile Gherla și Bunești. Un pieton și-a pierdut viața după ce a fost acroșat de un autoturism. Identitatea victimei nu a fost, deocamdată, stabilită.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul s-a produs în jurul orei 04:20.

Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat în vârstă de 73 de ani, aflat la volanul unui autovehicul, ar fi acroșat un pieton care se afla pe partea carosabilă.

Din nefericire, în urma impactului, pietonul a decedat.

Victima nu avea documente asupra sa

Polițiștii încearcă acum să stabilească identitatea persoanei decedate. Până în acest moment, acest lucru nu a fost posibil, întrucât victima nu avea asupra sa documente sau alte înscrisuri care să permită identificarea.

Oamenii legii continuă verificările pentru a afla cine este persoana care și-a pierdut viața în tragicul accident.

Șoferul în vârstă de 73 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.

Vom reveni cu informații în momentul în care autoritățile vor comunica noi date despre accident și despre identitatea victimei.

Click to comment

Leave a Reply

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

To Top