La data de 24 septembrie a.c., în intervalele orare 10.00–13.00 și 16.00–19.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej și ai Secției 5 Poliție Rurală Dej au desfășurat o acțiune în municipiul Dej și în comunele arondate, pentru creșterea gradului de siguranță publică și rutieră, precum și pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale.
În cadrul activităților, au fost legitimate 149 de persoane și verificate 131 de autovehicule, fiind efectuate 48 de testări cu aparatul etilotest.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 78 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 35.000 de lei.

Dintre acestea, 74 de sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea normelor privind circulația pe drumurile publice, dintre care 13 pentru nepurtarea centurii de siguranță, 9 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar restul pentru abateri săvârșite de pietoni și bicicliști, depășire neregulamentară, lipsa inspecției tehnice periodice și alte abateri la regimul rutier.
De asemenea, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea obligației de asigurare RCA, în valoare totală de 2.000 de lei, două sancțiuni pentru nereguli în domeniul transporturilor rutiere, în valoare de 500 de lei, precum și o sancțiune în baza O.U.G. nr. 34/2008, în valoare de 2.000 de lei.
Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 5 permise de conducere și 6 certificate de înmatriculare.

*Exemple semnificative:*
În jurul orei 11:00, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dej au oprit pentru verificări un autoturism care circula pe strada Văii, din municipiul Dej, la volanul căruia se afla o tânără de 27 de ani, din comuna Mica.
În urma controlului efectuat, polițiștii au constatat faptul că autoturismul avea inspecția tehnică periodică (ITP) expirată.
Conducătoarea auto a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 1.973,25 de lei, conform prevederilor OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Totodată, ca măsură complementară, a fost reținut certificatul de înmatriculare.

**
În jurul orei 13:05, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dej au depistat în trafic un bărbat de 56 de ani, din municipiul Dej, în timp ce conducea o bicicletă pe strada Huhurez din municipiu.
În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o concentrație de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost sancționat contravențional, conform prevederilor OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.















