Administraţie

A fost aprobat acordul de colaborare dintre Municipiul Câmpia Turzii, Școala Gimnazială ”Mihai Viteazul” și Asociația StudCoop în vederea implementării proiectului de grădină urbană ”Viața în grădina verde”

Întruniți într-o ședință de îndată, consilierii locali ai municipiului Câmpia Turzii au aprobat acordul de colaborare dintre Municipiul Câmpia Turzii, Şcoala Gimnazială „Mihal Viteazul” Câmpia Turzii şi Asociaţia StudCoop în vederea implementării proiectului de grădină urbană „Viaţa în grădina verde”.

Proiectul de hotărâre supus dezbaterii Consiliului Local al Municipiului Câmpia Turzii și aprobat,  priveşte un acord de colaborare între Municipalitate, Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul” din mun. Câmpia Turzii şi Asociaţia StudCoop. Sub aspect faptic, prin cererea înregistrată sub nr. 11552/09.04.2019 Asociaţia anterior menţionată a solicitat aprobarea municipalităţii în vederea desfăşurării unui proiect de grădini urbane, în incinta Şcoalii Gimnaziale „Mihai Viteazul” din municipiul Câmpia Turzii, pe o suprafaţă de 300 mp teren.

 Proiectul se adresează celor peste 600 de elevi ai Şcolii Gimnaziale „Mihai Viteazul”, aceştia fiind şi beneficiarii direcţi prin activităţile planificate, participând încă de la început la amenajarea terenului, apoi formând echipe pe categorii de vârstă.

 Rezultatele dorite în ceea ce-i priveşte pe elevi constau în dobândirea de cunoştinte de agricultură, peisagistică, gastronomie, istorie, ecologie sau biodiversitate.

 La nivelul părinţilor şi pedagogilor se doreşte creşterea nivelului de conştientizare asupra problemelor de productie şi consum responsabil, precum şi de ecologie şi alimentaţie corespunzătoare a copiilor.

 Costurile de amenajare şi dotare a acestei grădini urbane vor fi suportate în întregime de Asociaţia StudCoop dintr-o finanţare care se doreşte a fi obţinută în cadrul programului „Creştem Grădinescu”.

Programul „Creştem Grădinescu” este un instrument de finanțare lansat de Kaufland România şi implementat de Institutul de Cercetare în Permacultură din România. În cadrul Programului sunt susţinute şcoli, grădiniţe, organizaţii non-guvernamentale şi grupuri de iniţiativă civică din Bucureşti şi din ţară ce doresc să implementeze grădini şi ferme urbane.

 Programul vine şi în sprijinul proiectelor de grădinărit urban comunitar şi agricultură urbană în desfăşurare. Bugetul total al Programului este de 130.000 euro. Bugetul maxim acordat pentru o grădină urbană comunitară este de 10.000 euro (apelul este lansat din 29 martie 2019), iar pentru o Fermă Urbană 15.000 euro (apelul pentru ferme urbane va fi lansat în septernbrie 2019).

În runda 1, Programul „Creştem Grădinescu” susţine implementarea de grădini urbane comunitare şi grădini în şcoli. Data limită de trimitere a proiectelor este 14 aprilie 2019. Grădinile înfiinţate în cadrul programul de finanţare vor face parte din reţeaua Grădinescu şi vor beneficia de suportul echipei Grădinescu — prin expertiză, facilitare şi coordonare.

 În cadrul proiectului „Creştem Grădinescu” s-au creat până în prezent 10 grădini urbane comunitare: 3 amplasate pe acoperişurile magazinelor Kaufland, 4 în parcările sau în spatele magazinelor, 2 în şcoli din Bucureşti, respectiv şcoala gimnazială 136 şi 143, iar a 10-a în Cetatea Municipiului Alba Iulia. Aceste grădini au fost concepute pentru a fi îngrijite de elevi, profesori, locuitori.

La atelierele şi evenimentele organizate au participat mii de copii şi adulţi. Asociaţia StudCoop este persoană juridică română de drept privat, organizaţie nonguvenamentală, fără scop lucrativ, apolitică, autonomă din punct de vedere structural, funcţional şi economic, iar printre obiectivele acesteia, astfel cum sunt detaliate în statut sunt şi cele de iniţiere şi realizare a proiectelor legate de protecţia mediului, încurajarea agriculturii sustenabile şi protejarea biodiversităţii.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS