Administraţie

Guvernul a decis recalculare pensiilor

Potrivit anunțului Ministrului Muncii, Marius Budai, făcut luni seara, plata pensiilor recalculate se va face incepând cu 1 octombrie 2018, indiferent de când se va termina de recalculat ultimul dosar.

„Vor primi în plus (pensionarii – n.r) de când a intrat legea în vigoare, de la 1 octombrie. În lege spune că această recalculare se deruleaza pe o perioadă de 12 luni, dar, indiferent când se va termina de calculat ultimul dosar din tară, acel pensionar va primi banii începând cu 1 octombrie 2018. Practic nu pierde niciun leu. Pentru a pune în aplicare o asemenea lege există nevoie de un soft, program informatic, pe care trebuie să-l achiziționăm. Suntem în procedura de achiziție, suntem în procedura finală și imediat semnăm raportul procedurii și contractul. Scrie în lege clar ca această procedură de recalculare și de plată se deruleaza în interiorul acestor 12 luni, dar, repet, punerea în plată se face cu intrarea in vigoare”, a declarat Marius Budai, potrivit mediafax.ro.

Luna aceasta, pensiile vor fi plătite pe 15 decembrie.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS