Administraţie

Lansare proiect “Trust your art”

Titlul proiectului:

Aria tematică: Cultură / Axa prioritară: Cultural artistic / Domeniul de intervenție: I.1.1*. Arte ale spectacolului scenic, Arte ale audio-vizualului

”Proiect cofinanțat din bugetul local al municipiului Câmpia Turzii pe anul 2017”

Beneficiar: Asociația Pro Assisto

————————————————————————————————————————————–

Proiectul ”TRUST YOUR ART”, proiect cofinanţat din bugetul local al municipiului Câmpia Turzii pe anul 2017, al cărui beneficiar este Asociația Pro Assisto, se implementează în municipiul Câmpia Turzii,  în perioada de 28.06 – 13.08.2017

Scopul proiectului este dezvoltarea profilului cultural local – integrarea socială a tinerilor cu dizabilități prin activități de formare a unor deprinderi de viață independentă și prin implicarea acestora în activități de cultură, arta audio-vizuală și arta plastică și încurajarea practicării de activități culturale de canto și dans sportiv pentru copii talentați din municipiul Câmpia Turzii.

Obiectivul general: regenerarea  capacității de emulație si reacție  a comunității locale prin actul cultural-artistic prin susținerea tinerilor cu dizabilități pentru a dezvolta abilități practice în confecționarea  de obiecte de artă (hand made) și implicarea copiilor talentați din comunitate în muzica și dans (sportiv) în cadrul unui spectacol live cu formație live și public divers.

Grupul ţintă al proiectului este constituit din 10 tineri cu dizabilități, 70  de copii din municipiul Câmpia Turzii, cu talent în muzică și dans și cetățenii municipiului Câmpia Turzii, în calitate de spectatori la spectacolul live.

In cadrul proiectului, 10 tineri cu dizabilități vor participa la ateliere de lucru, pe parcursul a două luni,  coordonate de specialiști, în care se va interveni pe dezvoltarea stimei de sine, pe formare de deprinderi de viață indpendentă, de responsabilizare socială și formare de abilități practice. Sub îndrumarea specialiștilor, alături de voluntarii Asociației Pro Assisto vor  confecționa obiecte hand made. Produsele confecționate se vor expune în cadrul sărbătoririi Zilelor municipiului Câmpia Turzii. Pentru a realiza în grad ridicat de implicare  a tinerilor, ei vor fi gazdele unui Concert de muzică ușoara live, intitulat TRUST YOUR ART (Crede în arta  ta), unde vor expune, de asemenea, produsele handmade confecționate.

Anterior concertului, se va  organiza o preselecție pentru copii din municipiul  Câmpia Turzii, la 2 secțiuni, muzica vocală și dans sportiv. Copiii calificați vor fi invitați la Concertul live și, astfel, prin acest proiect aceștia au  șansa să participe la un spectacol adevărat, spectacol profesionist, să se afirme cu o formație live și, mai mult decât atât, în fața unui public real și nu într-un cadru competițional.

Proiectul își propune ca un număr de 10 tineri cu dizabilități să fie sprijiniți în procesul  de integrare socială, 100 de copii să fie prezenți la preselecție, prilej de afirmare a talentului și de exprimare artistică și, cel puțin, 400 de cetățeni ai orașului să fie prezenți la Concertul organizat.

Valoarea totală, eligibilă, a proiectului este de 17 550 lei, din care finanțarea  nerambursabilă este de 15 795 lei.

 

 

Pentru mai multe informaţii privind proiectul puteți contacta:

Coordonator  proiect: Floriana Prahoveanu,     tel.0748023580,

email:proassisto@yahoo.com

florianaprahoveanu@yahoo.com

 

 

 

“Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar și obligatoriu poziţia oficială a Municipiului Câmpia Turzii”

 

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS