Administraţie

Primăria Municipiului Câmpia Turzii premiază cuplurile care au împlinit 50 de ani de la căsătorie

În societatea actuală în care longevitatea și respectul în cuplu nu mai reprezintă atuuri, ci mai degrabă țeluri de neatins, să rămâi căsătorit vreme de 50 de ani este o virtute.

Tocmai din acest motiv, Primăria Municipiului Câmpia Turzii și-a propus ca, și în acest an, să premieze cuplurile care au atins 50 de ani de căsnicie.

Astfel, vineri, 8 decembrie 2017, începând cu ora 10:00, Sala de Şedințe a Palatului Cultural „Ionel Floașiu” va fi gazda evenimentului „Nunta de aur”, dedicat unui număr de aproximativ 30 de cupluri care au rămas împreună timp de 5 decenii.

Aceşti oameni minunaţi vor fi premiaţi de către edilul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Nicolae Lojigan, cu suma de 600 lei .

La finalul ceremoniei toţi cei prezenţi vor avea parte de un spectacol artistic susținut de soliști din cadrul Clubului de canto “BELLA MUSICA” .

Primarul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Nicolae Lojigan, cel care a și inițiat proiectul de hotărâre privind premierea cuplurilor care împlinesc 50 de ani de căsnicie, a precizat: „De fiecare dată când am onoarea de a sta în preajma acestor oameni minunați, care au ales să rămână împreună, sunt emoționat și mă gândesc la adevăratele valori ale vieții.

Este al doilea an consecutiv când am ocazia, în calitate de primar, să premiez cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsnicie. Însă, adevăratul premiu pentru noi, cei din comunitate, este faptul că experiența lor rămâne un model de urmat.”

În municipiul Câmpia Turzii, încă din anul 2001 a existat din partea autorităților locale deschidere pentru premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie.

Astfel, şi în acest an, Primăria Municipiului Câmpia Turzii prin Serviciul Public Local de Asistenţă Socială organizează evenimentul, „Nunta de aur”, moment de puternică încărcătură emoţională şi gânduri alese de fiecare dată.

Această ceremonie reprezintă un gest simbolic din partea comunității noastre pentru cei care au ales să respecte valorile familiei și un exemplu de viață pentru generațiile tinere.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS