Administraţie

Primăria Municipiului Turda anunță lansarea proiectului „CEPS TURDA – Calitate, Egalitate și Prietenie în Școlile din Turda”

Municipiul Turda, în parteneriat cu Fundația Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, și cu partenerii asociați Școala „Andrei Șaguna” Turda, Școala „Avram Iancu” Turda, Școala „Horea, Cloșca și Crișan” Turda, Școala „Teodor Murășanu” Turda și Grădinița „Dr. Ioan Rațiu” Turda, implementează proiectul „CEPS Turda – calitate, educație și prietenie în școlile din Turda”.

 

Obiectivul general al proiectului este reducerea și prevenirea abandonului școlar timpuriu în comunități defavorizate din Turda, prin promovarea educației incluzive și implementarea unui sistem de intervenții integrate de învățare formală, non formală și informală, aplicate la nivel antepreșcolar, preșcolar, primar, secundar și ADS (program integrat de tip „A doua șansă”).

 

Proiectul vizează reducerea și prevenirea abandonului școlar, precum și promovarea accesului egal la învățământ, prin organizarea de programe after-school (inclusiv catering) pentru elevi din ciclul primar, meditații pentru elevi din ciclul gimnazial, program integrat de tip „A doua șansă”, grădinițe estivale, consilierea părinților, dezvoltarea unor mecanisme locale de susținere a procesului educațional și acțiuni tip „școala mobilă” – o inovație în România.

 

Grupul țintă al proiectului este format din 60 copii de vârstă antepreșcolară de 2-3 ani, care provin din grupuri vulnerabile, 200 copii de vârstă preșcolară care provin din grupuri vulnerabile, 140 elevi ciclul primar din Școlile Gimnaziale „Andrei Șaguna”, „Avram Iancu”, „Teodor Murășanu” și „Horea, Cloșca și Crișan”, 340 elevi ciclul gimnazial din unitățile de învățământ enumerate mai sus, 50 tineri care nu au absolvit învățământul obligatoriu, și minim 260 Părinți/tutori ai copiilor/elevilor în risc de părăsire timpurie a școlii din Turda. Cel puțin de 500 persoane defavorizate din Turda vor fi mai bine informate, consultate și implicate în activitățile proiectului, conștientizând importanța educației prin activitățile școlii mobile și a celorlalte activități derulate în cadrul proiectului.

 

Proiectul are o valoare totală de 6.172.973,41 lei și este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020, Axa prioritară 6 Educație și competențe, PI 10i „Reducerea și prevenirea abandonului școlar timpuriu și promovarea acesului egal al învățământului preșcolar, primar și secundar de calitate, inclusiv la parcursuri de învățare formale, nonformale și informale pentru reintegrarea în educație și formare”, Obiective specifice 6.2, 6.3, 6.4 apel de proiecte numărul 4, Componenta 1 – Apel: POCU/74/6/18/18/Operațiune compozită OS. 6.2, 6.3, 6.4, 6.6. Durata de implementare a proiectului este de 36 luni (09.05.2018 – 08.05.2021).

 

Date de contact:

Primăria Municipiului Turda, Serviciul Finanțări Externe și Relații Internaționale

Manager Proiect: Mureșan Ioan-Sorin

Email: proiecte@primariaturda.ro

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS