Actualitate

Alianța Vestului se concretizează oficial. Azi se semnează documentul

Conform unui comunicat de presă transmis de către primarul Timișoarei, cei patru edili a celor patru orașe din Ardeal și Banat Timișoara, Oradea, Arad și Cluj-Napoca, se întâlnesc astăzi, 8 decembrie, la sediul primăriei din Timișoara pentru a semna documentul de temelie al „Alianţei Vestului”

„Sâmbătă, 8 decembrie 2018, cei patru primari inițiatori ai proiectului “Patrulaterala Vestului”, Nicolae Robu, Gheorghe Falcă, Ilie Bolojan și Emil Boc, primarii orașelor Timișoara, Arad, Oradea și Cluj-Napoca vom semna, la Timișoara, la sediul Primăriei, de la ora 15.00, în prezența presei, documentul temelie al alianței noastre. Având în vedere interesul mare pentru proiect, arătat de alte administrații publice locale din această parte de țară, o dată cu semnarea acestui document, numele asocierii se va schimba din Patrulaterala Vestului în Alianța Vestului -în abreviere: AVE-, pentru a se evidenția caracterul ei deschis.Menționăm încă o dată, că, prin această inițiativă, prin excelență în spiritul Declarației de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, dorim să creăm un for informal pentru schimburi de idei și de experiență între noi, edilii orașelor în cauză și între administrațiile publice locale pe care le conducem, dar și de cooperare pe proiecte mari, în primul rând de conectivitate de mare viteză, dar și în domeniile cultură, educație, sănătate, turism, sport, securitate și dezvoltare, în sens larg”, transmite primarul Timişoarei, Nicolae Robu, printr-un comunicat de presă.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.