Actualitate

Anunț în atenția fermierilor

-în atenția fermierilor și agricultorilor din municipiul Câmpia Turzii-

Începând din 1 martie 2019, Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) va demara Campania de depunere a cererilor de plată, care se va încheia obligatoriu la data de 15 mai 2019.

Cererile unice de plată se depun la centrele judeţene APIA în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mare de 50 de hectare de teren agricol şi la centrele locale APIA în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 de hectare de teren agricol.

Fermierii vor depune o singură cerere, chiar dacă deţin suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe.
În conformitate cu dispozițiile Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, arendatorul, concedentul, locatorul şi/sau comodantul nu beneficiază de plăţi pentru terenul sau animalele arendate, concesionate, închiriate şi/sau împrumutate spre folosinţă.

Pentru acordarea din timp și în întregime a subvențiilor, vă îndemnăm să vă adresați din timp centrului local APIA, astfel încât să fiți corect informați cu privire la documentația necesară, care va însoți cererea de acordare a plății.

Direcția Relații cu Comunitatea

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.