<
Actualitate

Arieșul Mihai Viteazu trece de Unirea Triteni cu scorul de 2 – 0 

Duminică, 14 noiembrie, cu începere de la orele 11.00, Baza Sportivă Mihai Viteazu a găzduit meciul dintre ocupanta locului 2- Arieșul Mihai Viteazu și ocupanta locului 11- Unirea Triteni, din cadrul ligii a IV-a. Meciul a început cu ocazie în dreptul echipei Unirea Triteni, Adi Chișu trăgând slab în brațele portarului Rotar. În minutul 6, Arieșului Mihai Viteazu a replicat printr-un șut a lui Porim.

Aceste două ocazii au dat tempo-ul meciului. Pe parcursul meciului fiind ocazii mari de ambele părți. În minutul 27, Arieșul Mihai Viteazu a obținut un penalty, însă șutul lui Dan Ștefan a fost respins de Lăcătuș.

Jocul după pauză a fost pe contre, cu un plus de ocazii pentru Arieșul Mihai Viteazu. Totuși, „uniriștii” au cerut un penalty la Silaghi însă arbitru de centru nu a acordat.

A venit minutul 88 și momentul când s-a decis meciul. Arieșul Mihai Viteazu a scos încă un penalty, după ce Vasile Mercean a fost faultat în careul de 16 m. David, jucătorul echipei din Mihai Viteazu a executat, însă portarul echipei din Triteni a scos și de această dată. Totuși, arbitru de tușă ridică fanionul pe motiv că Lăkătuș, noul portar al echipei Unirea Triteni, nu a stat pe linia porții în momentul când s-a executat lovitura de la 11 metri. Din acel moment s-a declanșat „jihadul”. Adi Chișu a vrut să scoată echipa de pe teren și au început protestele. După mai bine de 5 minute, brigada de arbitrii a decis reluarea loviturii de la 11 metri și David a executat lovitura de la punctul cu var, de data această marcând.

La reluarea jocului de la mijlocul terenului, după ce au dat lovitura de începere, jucătorii echipei Unirea Triteni au refuzat să continue meciul și au stat ca jaloanele pe teren. După câteva pase în terenul echipei din Mihai Viteazu, Crișan ia mingea din jumătate proprie și marchează pentru 2-0. Deși arbitrul Adi Roman arătase 6 minute de prelungiri, dat fiind faptul că echipa din Triteni refuza să joace, a suflat finalul meciului mai repede cu 3 minute.

Arieșul Mihai Viteazu câștigă acasă cu Unirea Triteni și își continuă drumul excelent până acum. Dupa 12 etape, elevii lui Șandru au o singură înfrângere ( meciul pierdut l-a avut la cârmă pe Marius Predatu), două rezultate de egalitate și 9 victorii.

De cealaltă parte, echipa condusă de antrenorul Simi Saroși și antrenorul – jucător Adi Chișu, își continuă seria nefastă. Din discuțiile avute cu Adi Chișu, echipa Unirea Triteni are un singur obiectiv: omogenizarea. Este anul de acomodare în liga a IV-a, jucătorii neavând prime de joc sau salarii, jucând în mare parte pe „prietenie”.

Arieșul Mihai Viteazu: Rotaru – Mercean, Buglea, Moldovan, Crișan, Mureșan, Porim, Ștefan, Zbâncă, Gal, Busuioc.

Au mai jucat: Man, Kiesz, David, Circea și Mureșan C.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS