Atenție! Probleme la încasarea facturilor prin PayPoint. Recomandare pentru plata facturilor

Cetățenii care își achită facturile prin intermediul terminalelor PayPoint sunt avertizați că, în această perioadă, pot apărea dificultăți la efectuarea plăților.
Reprezentanții rețelei PayPoint desfășoară lucrări de mentenanță la nivel național, iar acest proces generează fluctuații în funcționarea sistemului de încasare a facturilor. Din acest motiv, în anumite intervale orare, plata facturilor poate fi temporar indisponibilă.

Pentru a evita drumurile inutile și eventualele blocaje, recomandarea este ca facturile să fie achitate în prima parte a zilei, când sistemul funcționează în condiții mai bune.
Doar două magazine mai încasează numerar în Turda și Câmpia Turzii
Ca urmare a noilor reglementări din domeniu, numărul comercianților care mai încasează cash facturile prin PayPoint s-a redus considerabil.
În prezent, cetățenii au la dispoziție următoarele puncte de plată:
📍 Turda – Magazinul Kippen Didi, situat pe strada Republicii nr. 8, în centrul orașului.
📍 Câmpia Turzii – Magazinul Tabaco, situat în Piața Unirii nr. 22, în hala agroalimentară din centrul municipiului.
Persoanele care intenționează să își achite facturile în perioada următoare sunt sfătuite să țină cont de aceste informații și să își planifice plata cât mai devreme în cursul zilei, pentru a evita eventualele întârzieri cauzate de lucrările de mentenanță aflate în desfășurare.















