Actualitate

Au fost demarate lucrările de amenajare a lacului de lângă ștrand, LA BĂLTOACĂ

Proiectul #83 care a câștigat finanțare prin Turda Decide prinde contur, echipele de implementare fiind în acest moment în teren.

TurdaDecide – a fost proiectul administrației turdene prin care se propunea să asculte, să analizeze și să acționeze împreună cu turdenii. Administrația Publică Locală muncește pentru fiecare turdean în parte, iar pentru ca scopul ei să fie tot mai eficientă a găsit nevoia de a face echipă cu turdenii. Astfel, adminitrația turdeană a invitat turdenii să se implice direct și să formuleze idei dar și soluții care pot duce la îmbunătățirea calității vieți în orașul nostru. proiectele realizate de turdeni, după ce au fost validate de autoritatea locală au fost supuse votului, iar cele care au primit cel mai mare număr de voturi au fost finanțate din bugetul local și vor fi realizate.

Acest proces a fost unul transparent, deschis și va surprinde cu prioritate nevoile turdenilor.

Ideile, propunerile și soluțiile turdenilor au devenit proiecte ce vor fi implementate ce vor crește calitatea vieții din orașul nostru.

Așa a fost și propunerea  de a se creea un loc de agrement pentru vârstnici și nepoti, la balta de langă ștrand (la băltoacă)! Investitie minimă și efect maxim

Cum a fost creat proiectul nr. 83?!

JUSTIFICAREA PROIECTULUI

Avem un loc disponibil unde se poate largi in adancime si latime, se poate terasa in jurul lacului o plaja cu nisip, este domeniu public!

BENEFICIARII PROIECTULUI

Persoanele in varsta cu venituri modeste, alaturi de nepotii lor! Toti cetatenii Turzii care vor sa se scalde intr-un lac sarat care are multe beneficii pentru organizam! Uzina de oxigen de langa (padurea), apa sarata si aerosolii!

ACTIUNILE PROPUSE, CU BUGETUL ESTIMATIV PE FIECARE

– Largirea si nivelarea terenului – 10.000 lei
– Construirea pe doua niveluri de jur imprejur pe rotund a unor tribune (banci) de lemn in apa si la suprafata – 50.000 lei
– Amplasarea a 4 foisoare in colutile lacului – 24.000 lei
– Cos de gunoi 4 buc – 1000 lei
– Amenajarea unor trepte de lemn (scari) pentru coborarea in siguranta in apa sarata – 8.000 lei
– Doua seturi de mese cu banci pentru table, sah si remi – 3200 lei
– Amenajarea unui dus cu apa curata pentru igiena – 4600 lei
– Amenajarea unei tasnitoare pentru apa potabila – 1500 lei

REZULTATELE PROIECTULUI

Un loc de agrement in special pentru varstnici

LOCALIZAREA PROIECTULUI/ZONA DIN TURDA

Turda, Zona Bai, Balta din spatele strandului („la baltoaca” – ii zicem noi)

POZIȚIONARE PE HARTĂ

Drumul Ceanului, Turda, Romania

În aceste zile, adminitrația turdeană a dat dovadă încă o dată că ascultă cerințele turdenilor, iar prin proiectul Turda Decide s-a mai demonstrat încă o dată dacă era nevoie de seriozitatea și importanța unui astfel de demers.

Practic, tudenii vor avea în curând un loc pe care și l-au dorit.

*
Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS