<
Actualitate

Biserici de lemn clujene aflate în ruină, un valoros patrimoniu pierdut

Astăzi vă propunem să ne însoțiți într-o călătorie la monumentele de lemn vechi aflate în ruină, înscrise încă pe Lista Monumentelor Istorice, pe care le găsim în trei localități clujene: Macău, Căianu și Vișagu.

Mormanele de bârne care întâmpină vizitatorul sau simplul trecător trag un trist semnal de alarmă asupra pericolului în care se găsesc astfel de monumente istorice când sunt lăsate de izbeliște și nu se intervine asupra lor la timp. Nu dorim să ne întristăm, ci să știm ce am pierdut, să devenim mai conștienți de pericolul care pândește aceste lăcașuri atât de fragile și evident, să acționăm.

Aceste monumente au ajuns în ruină prin abandonarea lor, fie din cauza ridicării unor edificii de zid (Căianu și Vișagu), fie prin dispariția aproape integrală a comunității ortodoxe române din localitate (Macău). Lipsa unor fonduri care să poată fi accesate direct, destinate exclusiv acestor monumente, hățișul legislativ și insuficienta implicare a instituțiilor care au un cuvânt de spus în acest sens se adaugă tributului pe care natura îl cere în mod firesc.

Bisericile de la Căianu și Vișagu demonstrează că sunt suficienți 30-40 de ani pentru a pierde un monument, în timp ce alte exemple ne arată că doar schimbarea șindrilei acoperișului poate prelungi viața unui edificiu cu cel puțin tot atâția ani.

Să luăm, deci, aminte! Putem împiedica biserici precum cea din Pintic să ajungă în starea celor trei prezentate în cele ce urmează.

Biserica de lemn din Macău

Atestat în secolul al XIII-lea, satul Macău din comuna Aghireşu este astăzi o localitate aproape integral maghiară. Documentele finalului de secol XVIII atestă însă existența aici a 18 familii de români și a unui lăcaș de cult ortodox din lemn, datat la 1730. Acum 150 de ani, Macăul număra sub 100 de români, în timp ce în prezent sunt mai puțin de 30 de persoane.

Biserica de lemn cu hramul „Sfinții Arhangheli” se înălța mândră pe locul numit „Dealul românilor”, în cimitirul românesc, fiind pe la mijlocul secolului al XIX-lea chiar biserica unei parohii de sine stătătoare.

Construită din bârne de stejar pe o fundație de piatră, cu bârne de brad la altar, ca urmare a unei încercări de restaurare, edificiul nu era mare. Prezenta un plan dreptunghiular pentru pronaos, naos și altar pătrat, cu pronaosul tăvănit, de pe ale cărui grinzi se ridica stâlpii turnului clopotniță, cu galerie deschisă și coif octogonal. Tot în secolul al XVIII-lea, lăcașul a fost împodobit cu pictură murală. Documentele ne arată că până și Nistor Zugravul din Feleac, cunoscutul iconar activ în perioada 1760-1810, ar fi lucrat aici, fiind activ în localități învecinate.

Absida pătrată decroșată, rar întâlnită pe plaiurile clujene, este semnul celei mai vechi planimetrii de biserică, ceea ce adâncește importanța pierderii exemplului de la Macău.
Pe fondul diminuării considerabile a comunității românești din satul Macău, parțial prin maghiarizare și trecerea la confesiunea reformată, lăcașul nu a mai fost folosit, ci chiar abandonat, astfel că treptat a intrat într-un avansat proces de degradare. Cu prilejul cercetărilor de teren realizate între anii ʹ70, Ioana Cristache Panait găsea lăcașul în picioare, chiar dacă nu într-o stare bună, menționând că în acest interval au avut loc și unele intervenții de restaurare. La un moment dat s-a înlocuit șindrila clasică cu una tăiată industrial, ceea ce a dus la infiltrații ce au grăbit degradarea. Nu se mai păstrează nici vechile obiecte de patrimoniu.

Din valorosul monument a mai rămas un morman de bârne. Astfel, s-au pierdut urmele unei biserici ce atesta existența unei comunități românești în sat, ce ilustra o planimetrie de tip arhaic, precum și activitatea unor zugravi-iconari importanți.

Monumentul de lemn din Căianu

Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli” din satul Căianu este un alt monument istoric pierdut, aflat în continuare pe Lista Monumentelor Istorice. Edificiul data de la 1750, iar ruinele se află la marginea satului, în cimitir.

În 1956 se finalizează construirea bisericii de zid, iar cea de lemn este abandonată. Edificiul s-a deteriorat treptat, astfel că în 2002 am mai găsit în picioare doar unele porțiuni ale altarului. Evident, nu se mai poate pune problema restaurării.

Despre valoarea artistică a acestui monument ne vorbesc rezultatele cercetărilor făcute de profesorul Nicolae Sabău, care găsește edificiul în picioare la începutul anilor 1980. Distinsului cercetător îi datorăm o prețioasă mărturie și anume desenul după frumosul portal de intrare în biserică, decorat cu vrej vegetal pornind în sus, pe ușori, din câte o piramidă de zimți. În timpanul ancadramentului se găsea inscripție ce menționa anul 1750, anul construirii și tot acolo, apărea monograma lui Isus Hristos „IHS” circumscrisă unui cerc în torsadă.

Biserica avea planimetria clasică, cu pronaos, naos și altar decroșat la răsărit, precum și un pridvor pe latura de sud. Turnul, nu prea înalt, avea un coif piramidal.
Interiorul a fost decorat cu pictură murală realizată în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea, incluzând pictura iconostasului, fragmente putându-se încă observa cu prilejul cercetărilor din 1980. La acel moment în patrimoniul bisericii se păstrau câteva obiecte vechi, cum ar fi o icoana pe lemn reprezentând pe „Maica Domnului cu Pruncul”, pictată tot în secolul al XVIII-lea. Clopotul din 1770 a ajuns în noua biserică de zid, iar ușile împărătești au fost duse un timp în casa parohială, dar au pierit și ele într-un incendiu.
În concluzie, monumentul dispărut din Căianu era un valoros edificiu de la mijlocul secolului al XVIII-lea, cu bogat decor sculptat și pictură murală.

Biserica de lemn din Vișagu

Monumentul de lemn din Vişagu, comuna Săcuieu, a fost ridicat în jurul anului 1800. Ar fi avut hramul „Sfânta Treime” și este amplasat pe un promotoriu, la peste 880 m altitudine. Documentele amintesc abia la 1867 de existența acestui lăcaș, singurul din sat până în anii 1980 când se ridică biserică de zid, iar cea de lemn este abandonată. Deși s-a discutat despre dezmembrarea ei pentru a fi mutată în centrul satului, nu s-a mai făcut nimic. După spusele localnicilor, degradarea s-a accentuat în anii 2000.

Edificiul era de mari dimensiuni, construit din bârne de brad, încheiate în cheotoare dreaptă, pe o bază de piatră înaltă, cu pronaosul și naosul înscrise într-un dreptunghi unitar și absida altarului pentagonală decroșată. Ferestrele erau și ele de mari dimensiuni pentru o biserică de lemn. Monumentul a fost împodobit cu decor sculptat, pe care îl mai regăsim printre ruine, la parapetul pridvorului de pe latura sudică, la frumoasele console sculptate. În interior, sculptate sunt colonetele zidului despărțitor dintre pronaos și naos, precum și parapetul corului. Lăcașul nu a avut decor pictat, bârnele neprezentând nicio urmă în acest sens, cu excepția unei vopsele albastre la iconostas.

Pereţii exteriori sunt încă în picioare, năpădiţi de vegetaţia care s-a făcut stăpână pe întreg interiorul lăcașului, unde se mai păstrează peretele despărţitor dintre pronaos şi naos şi parapetul corului. Altarul hexagonal este și el într-o ceva stare mai bună, ridicat fiind pe o bază de piatră înaltă. Chiar dacă bârnele acoperişului şi bucăţile de şindrilă sunt căzute în jur, starea edificiului nu ar exclude o restaurare. Și în acest caz, se pierd peste 180 de ani din istoria greu încercată și tradițiile păstrate cu atâta trudă de locuitorii Apusenilor.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS