Actualitate

Câmpia Turzii are un nou consilier local în persoana tânărului Moldovan Cătălin: „Sunt omul pe care se poate conta”

Cătălin Moldovan, „Moldo”, cum îi spun prietenii, este noul consilier local din partea PNL, în urma plecării consilierului Cătălin Eugen VĂSIE. Astfel, Cătălin devine cel mai tânăr consilier local din cadrul Consiliului Local Câmpia Turzii. După Georgiana Sima ( Kaczka) iată că tineretul liberal ghirișan mai dă un tânăr spre scena politică locală. În data de 30 iulie, la ședința de Consiliul Local, tânărul de 28 de ani, a depus jurământul în fața consilierilor, jurând să respecte constituția și legile țării și să facă, cu bună-credință, tot ceea ce îi stă în puterile și priceperea lui pentru binele locuitorilor municipiului Câmpia Turzii.

În acest sens, l-am rugat pe Cătălin Moldovan să ne spună câteva cuvinte despre el și ce înseamnă acest scurt mandat ( în data de 27 septembrie, teoretic sunt alegeri) pentru performanța lui politică.

„Sunt un tânăr de 28 de ani, am studiat Facultatea de Mecanică la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Am intrat în politică în anul 2008, pentru început ca simpatizant al partidului politic. La vârsta de 18 ani am devenit membru, iar din acel moment muncesc alături de echipă, timp în care am ocupat mai multe funcții în cadrul organizației de tineret. În prezent, sunt vicepreședintele TNL Câmpia Turzii.
În 2016, având vârsta legală pentru a candida la Consiliul Local mi-am depus candidatura internă pentru un loc pe lista de consilieri locali. Iată că astăzi a venit momentul să depun jurământul în cadrul Consiliului Local și să preiau acest mandat, în slujba cetățenilor municipiului Câmpia Turzii.


Mă bucur să am oportunitatea de a mă alătura Consiliul Local Câmpia Turzii și îndeosebi consilierilor PNL Câmpia Turzii. Apreciez toate eforturile pe care administrația locală condusă de dl. primar Dorin Lojigan le-a întreprins până acum și sunt convins că și rezultatele vor fi pe măsură. Sunt omul pe care se poate conta în timpul rămas din acest mandat și asigur cetățenii din Câmpia Turzii de deplina mea implicare și colaborare în ceea ce privește realizarea proiectelor pentru Câmpia Turzii.”, a declarat pentru Ziarul 21, consilierul PNL Cătălin Moldovan.

*
Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS