Actualitate

Când vom trece la Ora de Vară?

În 31 martie 2019, ultima duminică a lunii martie, ora 3.00 devine ora 4.00. Astfel, ziua de 31 martie va avea 23 de ore în loc de 24.
Pe perioada lunilor de vară, când soarele răsare la ora 4.30 şi apune la ora 20.00, s-a recurs la această convenţie, aplicată în România din anul 1979, pentru folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.
Mecanismul prin care se schimbă ora, primăvara și toamna, este folosit de 110 țări din întreaga lume. Orarul de vară se aplică până în ultima duminică a lunii octombrie (27).

În prezent mecanismul prin care se schimbă ora, primăvara și toamna, respectiv trecerea la ora de vară și la ora de iarnă, este folosit în peste 100 de țări din lumea întreagă.
Ora de vară în România
România a aderat la ora de vară pentru prima dată în anul 1932. Între anii 1943-1979 practica trecerii la ora de vară a fost suspendată. În anul 1997 România a intrat în rândul celorlalte țări europene care aderau la ora de vară în ultima duminică din luna martie, iar acest lucru este valabil și în prezent.
Cum ne afectează trecerea la ora de vară
Schimbarea orei, fie ea de vară sau de iarnă, are, de cele mai multe ori, repercusiuni asupra psihicului și sănătății populației care are nevoie de o anumită perioadă de acomodare.
Schimbarea orei poate perturba ceasul biologic și odată cu el pot surveni și dereglări hormonale, mai ales în ceea ce privește melatonina, hormonul responsabil tocmai cu reglarea ceasului biologic al organismului.
Trecerea la ora de vară poate declanșa scăderea vigilenței și chiar oboseală accentuată. Studii recente au arătat că schimbarea orei poate afecta în cazuri extreme sănătatea mintală. Potrivit unei cercetări efectuate de oameni de știință australieni, numărul de sinucideri este mai mare în primele săptămâni după trecerea la ora de vară față de restul anului.
Mai mult, studiile arată că în perioada imediat următoare trecerii la ora de vară au loc mai multe accidente rutiere decât în mod normal. Asta tocmai pentru că această schimbare favorizează apariția oboselii și a lipsei de atenție în cazul multor persoane.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.