Actualitate

CEX al PSD Cluj a stabilit: Gheorghe Iulian Rece va fi candidatul la primăria Câmpia Turzii

În aceste zile a fost organizat CEX PSD Cluj, o ședință care s-a ținut online.

Astfel printre altele au fost discutate și candidaturile la primăriile din județ. La Câmpia Turzii, Gheorghe Rece a fost încă o dată reconfirmat de către conducerea județeană a PSD.

Gheorghe Rece se bucură în aceste zile atât de sprijinul organizației locale cât și de sprijinul organizației județene ca și candidat al PSD la primăria Câmpia Turzii.

De asemenea, Rece a primit susținerea și din partea ultimului primar PSD pe care Câmpia Turzii l-a avut, ing. Radu Hanga.

Direcția greșită pe care PSD Câmpia Turzii se îndrepta a fost restabilizată prin alegerea unui nou președinte, ing. Mihai Șandru, iar lui Gheorghe Rece încredințându-se candidatura pentru primăria Câmpia Turzii.

Dacă la nivel național PSD-ul condus de Dragnea a intrat în istorie pentru că și-a demis propriul guvern (și nu unul – guvernul Grindeanu, guvernul Tudose) iar rezultatul ultimelor alegeri a fost unul dezastruos pentru PSD, la Câmpia Turzii PSD risca să repete greșelile lui Dragnea de la nivel național.

Noaptea Minții: Rece nu e atacat de rivalii politici ci de o parte din PSD Câmpia Turzii

Dacă Gheorghe Rece este cunoscut ca un om de echipă, care a muncit pentru partid iar la locul de muncă este apreciat pentru munca sa, nu este atacat din exteriorul partidului ci doar de o parte dintre colegii lui.

Atacurile venite asupra sa au aceeași rețetă care a fost aplicată în consiliul local ca atac la primarul municipiului Câmpia Turzii Dorin Lojigan, care a lăsat pe toată lumea cu un gust amar. Aceleași atacuri sunt acum îndreptate către Gheorghe Rece (ciudat atacurile vin după anunțarea sa ca și candidat la funcția de primar) care de cele mai multe ori capătă atacuri la persoană și la familie (câteva exemple: „În schimb fătălăii stau sub fusta nevestii”, „o persoana falsă și nu în ultimul rând un MINCINOS”, „lipsa celor 7 ani de acasă se resimte din păcate, este o traumă pentru tine”, iar exemplele pot continua dar din respect pentru cititorii noștri ne oprim aici). Despre aceste atacuri venite asupra sa, Gheorghe Rece concluziona:  „Unul dintre ei, gânditorul, care nu iasă în față, nu își asumă nimic și-a găsit o marionetă, un ultim „soldat” orgolios peste măsură, care se crede Dumnezeu pe pâmânt, „om perfect, justițiar”, prin care aruncă în spațiul public minciuni, dezinformări, mizerii” .

PSD Câmpia Turzii risca să intre în istorie în 2020 ca fiind primele alegeri la care să nu aibă candidat la funcția de primar.

După epuizarea resurselor de atac la candidatul PSD Câmpia Turzii, în spațiul public s-a vehiculat că partidele din opoziție de la Câmpia Turzii să aibă un candidat comun. Cel mai probabil NU era Gheorghe Rece, având în vedere faptul că cei care au aruncat în spațiul public aceste zvonuri nu-l susțin  pe candidatul din partea PSD (deci atunci cum ar putea fi candidatul din partea unei alianțe?)

Mihai Șandru, președintele PSD Câmpia Turzii a declarat pentru Ziarul 21: PSD are CLAR candidat la primăria Câmpia Turzii și totodată toată susținerea partidului! De asemenea politica PSD trebuie să fie pentru oameni și nu pentru interese personale. Pe această direcție organizația PSD are ușile deschise pentru toate partidele care vor să construiască ceva în această direcție, pentru oameni, pentru oraș!

*
Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS