Actualitate

Concert coral la Primăria Turda

Seară de concert coral şi recital de poezie în sala mare a primăriei din Turda.
În seara zilei de joi, 17 ianuarie, ca o continuare a zilei de 15 ianuarie, cand l-am omagiat pe luceafărul literaturii româneşti, Mihai Eminescu, manifestările pentru omagrierea marelui scriitor au continuat la Turda. Sala mare a primăriei din Turda a fost plină de spectatori şi consumatori de frumos. Gazda eveniementului a fost preotul Sebastian Zăhan care, împreună cu copii de la Turda Tin ne-au oferit un spectacol extraordinar de frumos. Ana Sevan, directoarea Casei de Cultură din Turda spunea : “avem nevoie de eroi şi dacă nu există, îi împodobim pe unii cu diverse însuşiri, lui Eminescu nu este cazul să îi atribuim alte calități, decât cele pe care le-a avut. Eminescu a fost om, în sensul în care sunt oamenii care mărturisesc că l-au văzut, că l-au cunoscut, că au stat cu el nopți pe care Eminescu le dorea nesfârşite”. La fel cum spunea Sebastian Zăhan : “Aici, la această manifestare, suntem ca Eminescu şi prietenii săi” .


Întregul spectacol a fost acompaniat de două intrumente muzicale: vioara şi pianul, iar surpriza serii a fost una nemaiîntâlnită: publicul era de fapt corul, coriştii au cântat de pe scaune, fără a mai urca pe scenă.
Corul Armonia din Turda este coordonat de Casa de Cultură Turda, acest cor este înființat încă din anul 2005 la inițiativa preotului Sebastian Zăhan, care este şi dirijorul acestui cor.
Printre piesele interpretate de acest minunat cor se află piese religioase româneşti, prelucrări din folclorul național, dar şi internațional.
A fost o seară excepţională, iar membrii Corului Armonia au excelat din nou în acest domeniu, făcând totul cu multă dăruire şi talent!

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.