Actualitate

Consultări naționale cu mediul de afaceri privind facilitățile fiscale

Ministerul Finanțelor Publice, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, a continuat astăzi, în toate județele țării,  seria consultărilor cu mediul de afaceri pe tema prevederilor proiectului Ordonanței Guvernului privind instituirea unor facilități fiscale.

Reprezentanții ANAF au prezentat participanților măsurile fiscale adoptate în vederea sprijinirii contribuabililor, pentru îmbunătățirea colectării veniturilor la bugetul general consolidat și creșterea gradului de conformare la declararea și plata obligațiilor fiscale. Printre acestea se regăsesc procedura de mediere și poprirea electronică. Totodată, au fost prezentate și unele dintre prevederile proiectului actului normativ privind facilitățile fiscale acordate contribuabililor, cum ar fi măsurile de restructurare a obligațiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 în cazul debitorilor care au datorii mai mari de un milion de lei.

Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală au ca prioritate, în relația cu contribuabilii, implementarea unui amplu proiect care privește simplificarea, debirocratizarea și transparentizarea activităților de încasare a debitelor acestora.

 

Obiectivele, stabilite de Ministerul Finanțelor Publice și asumate de conducerea ANAF, vizează: simplificarea procedurilor de administrare fiscală pentru susținerea conformării voluntare la declararea obligațiilor fiscale, sprijinirea conformării la plata obligațiilor fiscale, prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, asigurarea unui tratament fiscal diferențiat în funcție de comportamentul fiscal al contribuabililor și ANAF – o instituție eficientă și transparentă.

 

„Planul de măsuri pentru eficientizarea colectării veniturilor la Bugetul General Consolidat” a fost publicat pe site-ul ANAF și poate fi accesat la acest link www.anaf.ro/INFO Publice.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS