<
Actualitate

Dezbatere publică la Primăria Turda

Ieri a avut loc la Primăria Turda dezbaterea publică a Raportului privind impactul asupra mediului pentru ,,Fazarea proiectului reabilitarea sitului poluat istoric – depozit deșeuri periculoase UTC – Poșta Rât – Etapa II – Lucrări de reabilitare Sit Poluat Istoric”

Acesta este unul dintre cele mai importante proiecte de mediu din țară, finanțat de Uniunea Europeană, motiv pentru care la această dezbatere a fost prezent domnul ministru secretar de stat din Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Iulian Octavian Stana. Prezența sa a fost în scopul susținerii proiectului, a înțelegerii eventualelor probleme, a modului de lucru și a respectării cerințelor de mediu. În cuvântul luat, domnul Iulian Octavian Stana și-a exprimat susținerea necondiționată pentru astfel de proiecte, subliniind importanța lor, asigurându-ne de întreaga implicare în rezolvarea tuturor aspectelor de mediu.

La dezbatere au mai participat reprezentanți ai Agenției pentru Protecția Mediului Cluj alături de directorul instituției Adina Socaciu, reprezentanți ai firmelor care implementează proiectul, reprezentanți mass-media și ai societății civile.

Obiectivul general al acestui proiect de decontaminare este limitarea impactului activităţilor poluante anterioare asupra sănătății umane și mediului înconjurător, reducerea mobilităţii contaminanţilor prezenţi pe sit, pentru a se păstra solul la condiţiile standard pentru utilizarea ca spaţiu verde pentru accesul public, pentru includerea zonelor peisagistice (plantare de vegetaţie) şi transformarea întregii zone într-un parc public de mari dimensiuni.

Valoarea totală a proiectului finanțat este de 94.437.310,45 lei.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS