Actualitate

Doamna profesor Eugenia Popa la 100 de ani de existență

O zi plină de emoție la Colegiul Național Mihai Viteazul Turda unde doamna profesoară Eugenia Popa și-a serbat cei 100 de ani alături de elevi dragi! Popa Eugenia împlinește în 2019, un veac de existență, iar întreaga sa activitate a fost dedicată efortului de a sădi în mintea și sufletul elevilor dragostea pentru limba și literatura română, de a oferi României generații ziditoare pentru națiune și cultură.

La absolvirea liceului, doamna Popa Eugenia a plecat la Iași unde a studiat la Facultatea de Filologie – Limba și Literatura Română, avându-l în calitate de profesor și pe ilustrul George Călinescu, despre care a vorbit elevilor săi cu respect și mare admirație. Din anul 1956, aceasta a făcut parte din elita profesorală a Liceului Mihai Viteazu educând de-a lungul timpului peste 25 de generații, insuflându-le dragostea pentru limba română dar și respectul pentru carte și cultură.

Astfel, pentru meritele deosebite legate de educarea tinerilor turdeni, de formarea unor generații de oameni elevați și a unei atitudini deschise și responsabile pentru dezvoltarea Municipiului Turda, am considerat că doamna profesoară Eugenia Popa merită o deosebită recunoștință și din partea comunității turdene, prin conferirea Titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Turda!

Chiar si binecunoscutul domn Horia Moculescu a venit special de la București să își felicite fosta profesoară de Limba Română!

Vă mulțumim pentru onoarea aceasta si vă dorim sănătate și de acum înainte.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.