Actualitate

Domeniul Public Câmpia Turzii – Comunicat de presă

Marți, 09 ianuarie 2018, SC Domeniul Public Cîmpia Turzii SA a executat o interventie pentru plombarea sectorului de drum situat în zona pasajului pe sub calea ferată de pe strada Laminoriștilor. În cadrul acestei intervenții de reparație provizorie de urgență s-a folosit o mixtură asfaltică care se ambalează și stochează în saci deoarece are în compoziție un ulei fluxant. Intervenția este una normală pe timp de iarnă și absolut necesară, iar mixtura asfaltică utilizată  este una care se preteaza la lucrările de reparatii  strazi pe perioada de iarnă, la temperaturi scăzute.

 

Acest material este recomandat de specialiștii în domeniu pentru a fi folosit în sezonul rece la temperaturi până la  -20˚C și am optat pentru folosirea acestui material inovativ deoarece stațiile care produc mixtura asfaltică la cald lucrează doar la temperaturi de peste 10˚C.  Folosirea acestui tip de mixtură, în toată țara, reprezintă o soluție optimă pentru intervențiile de urgență și pe termen scurt până la momentul în care se poate interveni eficient prin soluția ”clasică” și pe termen lung.

 

SC Domeniul Public Cîmpia Turzii SA a achiziționat pentru prima dată cantitatea de o tonă din acest material, la cel mai bun preț de pe piață, și este prima dată când este folosit pe străzile din Câmpia Turzii.

 

Lucrările începute ieri vor continua și în alte zone din municipiu pentru a asigura confortul circulației. Ne cerem scuze pentru disconfortul temporar creat și rugăm populația municipiului Câmpia Turzii să înțeleagă că intenția noastră este aceea de a veni în sprijinul tuturor în vederea optimizării siguranței și confortului rutier.

 

Celor care confundă ”expertiza” cu experiența, celor care se consideră ”specialiști” în ingineria drumurilor și  amatorilor de senzatii tari online le reamintim că anul 2018 face parte din secolul al XXI- lea. Nu mai trăim în secolul trecut când plombarea de drum se putea face doar în sezonul cald, iar tentativele de bâlci public pe rețelele de socializare nu fac decât să dezinformeze și să aducă un prejudiciu de imagine atât societății noastre, cât și municipiului Câmpia Turzii.

 

 

Director General,

 

Giurgiu Călin Dan

 

 

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS