DOUĂ PERSOANE REȚINUTE DE POLIȚIȘTI PENTRU SĂVÂRȘIREA INFRACȚIUNII DE TÂLHĂRIE CALIFICATĂ

La data de 7 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Biroul de Investigații Criminale, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a doi tineri, de 24 și 25 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În fapt, la data de 26 aprilie a.c., în jurul orei 00:30, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată, prin apel 112, despre faptul că, în jurul orei 00:20, două persoane necunoscute, cu fețele acoperite și purtând haine cu însemne sportive, ar fi pătruns într-un local situat în Piața Unirii din oraș. Acestea s-au deplasat la masa la care se aflau doi tineri de 24 și 28 de ani, și le-ar fi sustras două fulare cu însemnele unei echipe de fotbal.

În momentul în care una dintre persoanele vătămate a încercat să împiedice sustragerea unuia dintre bunuri, unul dintre tineri ar fi îmbrâncit-o și ar fi lovit-o în zona capului, ulterior părăsind localul.
Prejudiciul cauzat este estimat la aproximativ 130 de lei.
În urma activităților investigativ-operative desfășurate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, persoanele bănuite au fost identificate și conduse la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor.

În baza probatoriului administrat, la data de 7 mai a.c., față de cei doi tineri a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Aceștia urmează să fie prezentați, la data de 8 mai a.c., procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, în vederea dispunerii altor măsuri preventive.















