Economic

Maxim istoric pentru euro la final de an

Cotaţia afişată vineri, la ora 13.00, de Banca Naţională a României este de 4,6597 lei/euro, un nou maxim al tuturor timpurilor după cel din 21 noiembrie, care fusese de 4,6551 lei/euro.

 

Şedinţa de tranzacţionare debutase, vineri dimineaţa, la un curs de 4,6529 lei/euro, iar în jurul orei 10.00 a depăşit pragul de 4,66 lei, apoi şi-a continuat ascensiunea şi la ora 12.30 a atins maximul zilei – 4,6628 lei/euro. După care a început să coboare şi la ora 13.00 (momentul afişării cotaţiei oficiale, de către BNR) a ajuns la 4,6597 lei/euro, iar la ora scrierii acestei ştiri cursul se menţine pe palierul 4,6590 lei/euro.

 

Atât analiştii financiari, cât şi oficialii băncii centrale au avertizat că leul are tendinţe de depreciere pe fondul dezechilibrării balanţei comerciale (importuri/exporturi) şi al creşterii deficitului de cont curent. Pe lângă acest factor, instabilitatea politică şi măsurile pe care mediul de afaceri le consideră ostile pot influenţa moneda naţională, în sensul deprecierii.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS