<
Actualitate

Elevii Școlii Gimnaziale „Mihai Vodă” au învățat elemente de Arduino și Unity la Napoli în cadrul programului Erasmus +

Între 26-30 noiembrie 2018, un grup format din 5 elevi ai Școlii Gimnaziale „Mihai Vodă” din comuna Mihai Viteazu au participat la o activitate de învățare la Institutul ISIS Alfonso Casanova din Napoli, Italia.

Însoțiți de doamnele profesoare Suciu Mihaela, Gombasi Gabriela și Chira Daniela, aceștia au avut șansa să fie prezenți pe parcursul unei săptămâni la activități variate în cadrul proiectului Erasmus+ „Designing Bridges Among European Citizens Through STEAM”

Elevii s-au implicat în sesiuni de învățare care au constat în introducerea elementelor de baza în Arduino și Unity, dovedindu-se , fiecare dintre ei, foarte interesați și receptivi. S-au remarcat în concursurile pe grupe organizate în cadrul activităților, deși erau printre cei mai tineri participanți.

Multe peripeții, pentru unii dintre ei primul zbor cu avionul, prieteni noi dintre elevii școlilor participante:Estonia, Italia, Spania și Turcia, locuri fascinante, cum ar fi Muzeul național de arheologie, anticul oraș Pompeii și frumosul oraș Sorrento, toate acestea au contribuit la o experiență de neuitat. Întâlnirea cu domnul primar al orașului Napoli a fost un moment emoționant.

Nu au fost de neglijat nici tradițiile culinare italiene, elevii savurând celebra pizza Margherita și pastele gătite în diverse moduri.

Activitatea a reunit , că de obicei în proiectele Erasmus+ între școli, elevi cu vârste și preocupări diverse, dar totuși atât de apropiați prin viziunea lor deschisă asupra statutului de cetățean european.
La întoarcerea în țară,pe parcursul lunii decembrie, elevii au împărtășit și celorlalți profesori și elevi din școală experiențe trăite și cunoștințele dobândite.

Director adjunct , Gombasi Gabriela
Coordonator proiect, Suciu Mihaela

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS