<
Actualitate

Eveniment Cultural la Câmpia Turzii. „Ionel Floașiu – un om, un oraș, o misiune”

Duminică, 20 septembrie 2020, la Câmpia Turzii a fost evocată personalitatea inginerului Ionel Floașiu. Evenimentul s-a desfășurat în Palatul Cultural Municipal care îi poartă numele.

Întâlnirea a debutat cu oficierea Paraclisului Maicii Domnului în biserica parohiei Câmpia Turzii II, cu hramul „Învierea Domnului” și săvârșirea slujbei parastasului pentru cel care a marcat și influențat, viața socială și spirituală, culturală și economică a Câmpiei Turzii, un patriot și un om plin de candoare și energie, domnul Ionel Floașiu.

La finalul ceremonialului religios, invitatul special al evenimentului, Preasfințitul Episcop-vicar Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură despre darurile duhovnicești și unitatea Bisericii, menționând faptul că unitatea nu înseamnă monotonie, ci diversitate de odrăsliri ale Duhului Sfânt, vădite în darurile şi slujirile pe care credincioşii creştini le manifestă în Biserică.

Cea de a doua parte a evenimentului a fost găzduită de Sala de spectaole „Mircea Mihășan” a Palatului Cultural, unde domnul profesor dr. Răzvan Neagu a rostit o prelegere despre viața și opera inginerului și directorului general al industriei sârmei.

În încheierea serii s-au desfășurat două momente muzicale, pregătite de fanfara „Promenada” din Câmpia Turzii, condusă de domnul dirijor Sorin Sălăjan și de trupa „Atac Band”, alături de grupul „Felicitas” al Parohiei Ortodoxe „Învierea Domnului”.

Articol redactat de Pr. Gheberta Marcel.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS