„Dacă stau bine să mă gândesc, până astăzi, viețile noastre au avut un ritm incredibil de sigur. Am trăit într-un univers cald și previzibil, în care diminețile începeau mereu la fel: cu acea grabă de la ora 8, cu zgomotul de scaune trase, cu tablele pline, dar mai ales cu siguranța că în bancă ne așteaptă același coleg gata să împartă o cască sau o glumă. A fost o rutină care ne-a oferit adăpost – un algoritm confortabil în care cel mai mare suspans era dacă ne ascultă sau nu la ultima oră.
Dar, de mâine, algoritmul acesta se schimbă definitiv. Winter is coming… și prin „winter” mă refer, evident, la viața de adult. Însă, dacă sunteți fani Game of Thrones, stați liniștiți: am mare încredere că parcursul nostru va avea un final mult mai reușit decât ultimul sezon al serialului.
Asta mă face să mă gândesc la o întrebare pe care o auzim încă de când eram micuți: „Ce vrei să te faci când vei fi mare?”. Când eram mici, răspunsurile veneau fără ezitare. Schimbam meseriile de la o săptămână la alta pentru că totul părea posibil. Adevărul este că nici acum, când privim spre facultate sau spre ce urmează, mulți dintre noi nu știu exact care este răspunsul corect. Și știți ceva? Este perfect în regulă să nu știm.
Acum este exact acel moment unic în care avem șansa să explorăm. Să încercăm drumuri noi, să greșim, să ne răzgândim la jumătatea drumului și să o luăm de la capăt fără să ne temem de eșec. Este timpul să ne îndrăgostim – de o idee, de o profesie, de un oraș străin sau de oameni noi – și să avem curajul să ne schimbăm opțiunile atunci când simțim că nu ne mai regăsim în ele.
Și poate că, după suficiente încercări și eșecuri, cineva ne va întreba din nou: „Ce vrei să fii când vei fi mare?” Iar atunci nu ne vom mai uita în jur, încercând să copiem visurile altora sau să ghicim ce ni s-ar potrivi. Vom ști. Poate nu fiecare detaliu al drumului, dar vom avea, în sfârșit, curajul să facem primul pas spre propria noastră viață.
Dar, înainte de a face asta, este momentul să privim înapoi și să le mulțumim celor care ne-au adus până aici.
Domnilor și doamnelor profesori, vă mulțumim pentru structura pe care ne-ați dat-o și pentru răbdarea din zilele în care eram obosiți sau cu capul în nori. Le mulțumim și părinților noștri, care ne-au fost ancoră în fiecare moment greu.
Iar în final, vreau să mă întorc la voi, colegii mei. Vă mulțumesc pentru fiecare zi de miercuri banală care a devenit o amintire. Să aveți curajul să fiți exact ceea ce vreți voi să fiți.
Succes tuturor!”
Recommended for you
Leave a Reply
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
