Un grav accident de circulație s-a produs vineri, la amiază, pe raza localității clujene Vâlcele, scrie Someşeanul.ro.
Accidentul s-a produs în jurul orei 12, pe raza localității Vâlcele, două autoturisme fiind implicate în evenimentul rutier. La fața locului au intervenit polițiști, dar și echipaje de acordare a primului ajutor din cadrul ISU Cluj.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Cluj, Andrei Biriș, a declarat că în urma accidentului rutier s-au înregistrat două victime, care au fost transportate la spital în Cluj-Napoca.