<
Eveniment

Procurorii DIICOT au găsit 1 kg de cannabis ascuns în boxe audio

Procurorii DIICOT au prins un bărbat de 44 de ani având asupra lui un kg de cannabis. Drogurile au fost ascunse în două boxe audio, scrie Gazeta de Cluj.

DIICOT-ul a transmis vineri că procurorii l-au reţinut pentru 24 de ore pe Emil Engheş pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic internaţional de droguri, trafic de droguri în formă continuată şi introducerea, în mod ilegal, în România de droguri de risc.

Procurorii susţin că, în cursul acestui an, Emil Engheş a procurat din Spania diferite cantităţi de cannabis, droguri care au fost introduse în ţară prin firme de curierat şi vândute unor tineri la preţuri cuprinse între 50-60 lei gramul.

Pe 2 noiembrie, Emil Engheş a fost prins pe raza localităţii Bîrsău Mare, judeţul Cluj, în timp ce ridica un colet ce conţinea aproximativ un kilogram de cannabis, drogurile fiind ascunse în interiorul a două boxe audio, expediate din Spania prin intermediul unui serviciu de curierat.

Emil Engheş va fi prezentat vineri Tribunalului Sălaj cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Sălaj.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS