Eveniment

România trece la ora de vară

În acest weekend, în noaptea de sâmbătă, 30 martie, spre duminică, 31 martie, se schimbă ora. România trece la ora oficială de vară 2019, iar ceasurile se vor da înainte cu o oră. Astfel, ora 3:00 devine ora 4:00. Ziua de 31 martie va fi cea mai scurtă zi din anul 2019, având practic 23 de ore. În perioada orei de vară din 2019, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (GMT) va fi de trei ore. În noaptea de 26 spre 27 octombrie 2019, vom reveni la ora de iarnă.
Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia urmând a se efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor.
Trenurile de călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 30/31 martie, la ora 3.00, care va deveni ora 4.00. După ora 4.00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.
Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 3.00, care devine ora 4.00, îşi vor continua mersul până la staţia de destinaţie, iar în cazul în care orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 4.00 – 5.00, trenurile vor pleca în ordinea rangului.
Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea la ora de vară se face în aceeaşi zi de duminică, 31 martie, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare.
Efecte asupra organismului ale trecerii la ora de vară

Trecerea la ora de vară ne poate afecta, dar nu pe termen lung, în cazul tinerilor şi oamenilor sănătoşi. În schimb, persoanele care suferă de anxietate si depresie, precum şi vârstnicii ar putea simţi un disconfort crescut ca urmare a acestei modificări.
De asemenea, atunci când se schimbă ora, persoanele care au o sensibilitate mai mare a ceasului biologic pot resimți mai intens modificarea. Ele pot avea nevoie de o perioadă mai mare de acomodare, până când se obișnuiesc să se trezească zilnic mai devreme cu o oră.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS