<
Eveniment

Zilele municipiului Câmpia Turzii, ediția a XX-a – „Câmpia Turzii își deschide porțile!”

Activităţile organizate cu ocazia sărbătoririi Zilelor Municipiului Câmpia Turzii, în acest an, se vor desfăşura pe parcursul a două săptămâni: 1 – 13 august. Este vorba de un concept nou care se adresează întregii comunităţi locale, indiferent de vârstă sau preocupare.

Astfel, în perioada 1-10 august a.c., vor avea loc competiţii şi concursuri în care sunt antrenate toate activităţile sportive care se desfăşoară în municipiul nostru. În aceeaşi perioadă, evenimentele culturale care cuprind spectacole pentru toate generaţiile şi manifestările aptitudinilor şi pasiunilor locuitorilor noştri, vor fi puse în valoare prin: expoziţii, târguri, lansări de carte, parade.

Evenimentele vor avea loc în aer liber sau în săli special amenajate, pe terenuri şi în cadrul bazelor sportive, specifice fiecărei activităţi în parte.

Conform tradiţiei, spectaculosul program artistic din 11, 12 şi 13 august, care se va desfăşura în Parcul Mare, va încheia cea mai importantă sărbătoare a nostră, a tuturor: ZILELE MUNICIPIULUI CÂMPIA TURZII – 2017!

Dorin Nicolae LOJIGAN, Primarul Municipiului Câmpia Turzii declară: „Sărbătorim cea de a XX – a ediţie, de aceea, am decis că, de această dată să susţinem locuitorii municipiului Câmpia Turzii, pentru că ei înşişi sunt actorii principali în cadrul evenimentelor din acest an! De ce acest concept? Pentru a oferi cetăţenilor posibilitatea de a se bucura de fiecare activitate în parte! Administraţia locală şi-a deschis porţile pentru fiecare!”

DIRECŢIA RELAŢII CU COMUNITATEA

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS