Actualitate

În această săptămână, A.N.I. a remis o concluzie scrisă, referitoare la sesizarea depusă împotriva lui Dorin Lojigan

Lupta de la Câmpia Turzii pentru putere a fost dusă în extrem de o parte dintre politicienii locali. Din fericire aceste persoane nu se vor mai regasi în viitoarea componență a consiliului local. Au fost atacuri la persoană, au fost jigniri, a fost dusă o campanie de denigrare, plângeri peste plângeri la diferite instituții ale statului. Dacă într-o intervenție în Consiliul Local, Mihai Pătruțiu a prezentat concluziile ANI prin care aducea la cunoștință că nu au fost identificate elemente de încălcare a legislației privind regimul juridic al incompatibilității ca urmare a unui denunț depus de către unul dintre consilierii locali, de data aceasta primarul municipiului Câmpia Turzii, pe numele căruia de asemenea a fost depus un denunț, a prezentat concluziile ANI.

„Adevărul iese intotdeauna la iveală!

Acum trei ani, frustrările și neajunsurile personale i-au determinat pe anumiți „binevoitori” să facă mai multe sesizări către Agenția Națională de Integritate. M-au acuzat de incompatibilitate, sperând că vor umbri bucuria celei mai spectaculoase victorii politice pe care a obținut-o PNL și subsemnatul, la alegerile locale.


Anii au trecut, iar în această săptămână, A.N.I. a remis o concluzie scrisă, referitoare la sesizarea depusă de „binevoitori”.
„În urma evaluării efectuate în lucrarea nr. 8128/S/II/07.03.2017 privind pe Lojigan Dorin Nicolae, primar al Municipiului Câmpia Turzii, jud. CLUJ, în raport cu aspectele sesizate și cu documentele aflate până în prezent în dosarul lucrării, nu au fost identificate elemente de încălcare a legislației privind regimul juridic al incompatibilității”, se arată în concluziile remise de ANI.
Cu alte cuvinte, sesizarea este una nejustificată, cu menirea clară de a aduce prejudicii imaginii mele. Astfel, sunt pe deplin îndreptățit să mă adresez organelor competente în vederea demarării procedurilor de tragere la răspundere pentru DENUNȚUL CALOMNIOS care a avut ca scop denigrarea mea publică.
Am spus-o și o repet: AM DEPLINĂ ÎNCREDERE ÎN INSTITUȚIILE STATULUI ROMÂN ȘI SUNT UN OM CARE RESPECTĂ LEGEA! Om care respectă legea, chiar dacă asta îi supără pe unii, chiar dacă unele proiecte sau acțiuni necesită mai mult timp până la realizare, chiar dacă procedurile sunt stufoase.
Și asa voi proceda și de acum înainte!”, a transmis Dorin Lojigan, primarul municipiului Câmpia Turzii

*
Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS