<
Actualitate

Încep lucrările de asfaltare din candrul proiectului de 10 milioane de euro de la Câmpia Turzii

Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) este un proiect strategic având ca scop rezolvarea nevoilor de mobilitate a persoanelor și a operatorilor economici, din oraș și din zonele învecinate, contribuind în același timp la atingerea obiectivelor europene în termeni de eficiență energetică și protecție a mediului.

PMUD este cel mai important proiect realizat la Câmpia Turzii al cărui scop este de a permite dezvoltarea sustenabilă a mobilității, de a genera atât proiecte care se vor putea implementa prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3, „Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”, Prioritatea de investiții 3.2. „Promovarea strategiilor de reducere a emisiilor de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritoriu, în particular zone urbane, inclusiv promovarea planurilor sustenabile de mobilitate urbană și a unor măsuri relevante pentru atenuarea adaptărilor”, Obiectiv specific „Reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”, cât și proiecte care se vor putea implementa din alte surse de finanțare asociate bugetelor locale, naționale și externe.

Sâmbătă, 19 septembrie, Dorin Lojigan, primarul municipiului Câmpia Turzii a anunțat începerea lucrărilor de asfaltare a orașului.

„Azi (n.r. sâmbătă, 19 septembrie) chiar dacă e sâmbătă, am semnat probabil cea mai importantă autorizație de construcție din acest mandat: Infrastructura de transport public și măsuri pentru mobilitate alternativă în Municipiul Câmpia Turzii, în valoare de aproape 10 milioane euro.
Proiectul presupune asfaltari de străzi, trotuare, piste de biciclete, stații de autobuz, monitorizare trafic, introducere de cabluri in subteran, achiziții de autobuze.
Lucrările vor începe luni, cu strada Republicii, intrarea dinspre șoseaua principală și vor continua cu strada Aurel Vlaicu”.

Ce conține pentru Câmpia Turzii P.M.U.D.?

  1. Investiții destinate îmbunătățirii transportului public urban de călători, respectiv:

– Achiziționarea de 7 autobuze hibrid diesel-electric;

– Modernizarea și reabilitarea depoului aferent transportului public, inclusiv infrastructura si dotarea tehnică aferentă

– Construirea/modernizarea/reabilitarea stațiilor de transport public cu urmatoarele dotari: totemuri, stații acoperite și stații neacoperite (bănci), 10 display-uri;

– Crearea unui sistem integrat de bilete pentru călători („e-ticketing”) prevăzut cu: 10 de automate de bilete, 2 stații de eliberare carduri, infrastructura aferentă mijloacelor de transport

  1. Investitii destinate transportului electric și nemotorizat, respectiv:

– Construirea/ modernizarea/ reabilitarea pistelor/ traseelor pentru biciclete (5,622 km pistă  biciclete);

– Crearea unui sistem de închiriere de biciclete („bike-sharing”) prevăzut cu următoarele dotări: 100 biciclete, 8 stații self-service, 5000 de carduri, 25 de rasteluri și un server de centralizare cu soft inclus;

– Construirea/modernizarea de zone si trasee pietonale si semi-pietonale (0,01199 kmp trasee pietonale);

  1. Alte investitii destinate reducerii emisiilor de CO2 în zona urbană, respectiv:

– Modernizarea/reabilitarea infrastructurii rutiere utilizate prioritar de transportul public de călători, în vederea reducerii emisiilor echivalent CO2 din transport (7,425 km. carosabil reabilitat).

 

Care sunt principalele lucrări de intervenție ce vor fi efectuate?

  1. Reabilitare (modernizare) carosabil pe urmtoarele străzi:

– Str. Iancu Jianu (din intersectia cu str. Gradinarilor până la pod Arieş), L=1133m;

– Str. Gării, L=158m;

– Str. Avram Iancu (din intersectia cu str. Gării pâna la E60), L=453m;

– Str. Aurel Vlaicu, L=1452m;

– Str. Republicii (de la calea ferată până la E60), L=956m;

– Str. Tudor Vladimirescu (între str. Ciocarliei si E60), L=1186m;

  1. Modernizare trotuare pe următoarele străzi:

– Str. Iancu Jianu (din intersecția cu str. Grădinarilor până la pod Arieş), S=2710mp;

– Str. Gării, S=725mp;

– Str. Avram Iancu (din intersecția cu str. Gării până la E60), S=1220mp;

– Str. Ion Rațiu (fără zona cuprinsă între trecerile peste calea ferată), S=3250mp;

– Str. Castanilor, S=285mp;

– Str. Aurel Vlaicu, S=4420mp;

– Str. Retezatului, S=1200mp;

– Str. Aviatorilor, S=420mp;

– Str. Republicii (de la calea ferată până la E60), S=1730mp;

– Str. Axente Sever, S=630mp;

– Strada Scolii, S=490mp;

– Str. Tudor Vladimirescu (între str. Ciocârliei i E60), S=2820mp;

  1. Proiectare piste biciclişti pe următoarele străzi:

– Str. Gării, pista (2×1.0m), L=125m;

– Str. Avram Iancu (din intersectia cu str. Gării până la E60) pista (2×1.0m), L=430m;

– Str. Ion Raţiu (fără zona trecerii peste calea ferată), pista (1×1.0m), L=1151m;

– Str. Castanilor, pista (1×1.0m), L=150m;

– Str. Aurel Vlaicu, pista (2×1.0m), L=1149m;

– Str. Republicii (de la calea ferată până la E60), pista (2×1.0m), L=952m;

– Str. Axente Sever, pista (2×1.0m), L=156m;

– Str. Tudor Vladimirescu (între str. Ciocârliei şi E60), pista (2×1.0m), L=950m;

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS