<
Actualitate

Instabilitate atmosferic─â temporar accentuat─â

­ččž COD PORTOCALIU

13 iunie, orele 13 – 18

local* zona (sub)montan─â a jude╚Ťelor Cluj, Alba, Hunedoara, Sibiu ╚Öi V├ólcea; areale restr├ónse din jude╚Ťele Cara╚Ö-Severin ╚Öi Arge╚Ö

Vor fi intervale ├«n care se vor semnala averse toren╚Ťiale ╚Öi manifest─âri asociate instabilit─â╚Ťii atmosferice, iar mai ales ├«n intervale scurte de timp, cantit─â╚Ťile de ap─â vor dep─â╚Öi local* 35-40 l/mp ╚Öi punctiform* 50 l/mp.

­ččĘ COD GALBEN

13 iunie, ora 12 – 13 iunie, ora 22

zonele montane, sud-vestul, centrul ╚Öi sudul ╚Ť─ârii

├Än intervalul men╚Ťionat, la ├«nceput ├«n zonele montane ╚Öi submontane, iar apoi pe arii relativ extinse* ╚Öi ├«n cea mai mare parte a Transilvaniei ╚Öi a Olteniei, nordul, centrul ╚Öi sud-estul extrem al Munteniei ╚Öi local* ├«n partea continental─â a Dobrogei, vor fi perioade ├«n care instabilitatea atmosferic─â se va manifesta prin prin averse, desc─ârc─âri electrice, intensific─âri de scurt─â durat─â ale v├óntului, posibil vijelii ╚Öi izolat* grindin─â de dimensiuni mici. ├Än intervale scurte de timp, cantit─â╚Ťile de ap─â vor dep─â╚Öi local* 15-25 l/mp.

– – –

IMPORTANT:

Ô×í´ŞĆ pe ARII RELATIV EXTINSE – fenomenele sunt de a╚Öteptat a acoperi o arie ├«ntre 30-70% din zona vizat─â

Ô×í´ŞĆ LOCAL* – fenomenele sunt de a╚Öteptat a acoperi o arie ├«ntre 10-30% din zona de interes (ex. cantit─â╚Ťi de ap─â >15-25 l/mp, etc.);

Ô×í´ŞĆ IZOLAT / PUNCTIFORM* – fenomenele sunt de a╚Öteptat a acoperi o arie sub 10% din zona de interes (ex. grindin─â, etc.);

Ôťů Pe arii mai restr├ónse ╚Öi pentru intervale scurte de timp, fenomenele pot dep─â╚Öi intensitatea estimat─â ╚Öi ├«n zonele marcate cu aten╚Ťionare cod galben, astfel fiind necesar─â emiterea avertiz─ârilor cod portocaliu de tip nowcasting, de c─âtre ANM. Prezenta prognoz─â nu are caracter oficial.

Ôťů Furtunile sunt fenomene cu caracter local, fiind imposibil de prognozat arealul ╚Öi intervalul exact de manifestare. Zonele aflate sub inciden╚Ťa codurilor sunt acelea unde probabilitatea de apari╚Ťie a fenomenelor este mai ridicat─â, nefiind ├«ns─â obligatoriu ca furtunile s─â afecteze fiecare localitate din jude╚Ťul respectiv.

Ôťů De asemenea, izolat ╚Öi trec─âtor, fenomene specifice instabilit─â╚Ťii atmosferice se pot semnala ╚Öi ├«n restul teritoriului (zonele nevizate de coduri). Intervalele men╚Ťionate ├«n postare sunt orientative ╚Öi se refer─â la toate regiunile vizate, astfel c─â fenomenele NU se vor manifesta continuu pe ├«ntreaga perioad─â de interes ├«ntr-o zon─â anume.

Click aici pentru a ad─âuga un comentariu

Adaug─â un comentariu

Comentariile trebuie s─â respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1

Ziarul care te prinde

┬ę Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentan┼úilor publica┼úiei Ziarul 21.

  SUS