Actualitate

Interviu cu Moldovan Ioana Cristina, șefa de promoție a CTVU

„Stimată doamnă director, stimaţi profesori, iubiți părinți și dragi colegi,
Am onoarea să mă adresez dumneavoastră, cadrelor didactice și conducerii școlii, în aceste momente, cu recunoștință, pentru că ne-ați fost alături în cea mai frumoasă perioada, anii de liceu.
„V-ați gândit vreodată cât de mult îi ajutați pe ceilalți? Prin simplul fapt că le oferiți un zâmbet, prin cuvintele dumneavoastră spuse la momentul potrivit sau pur și simplu prin starea dumneavoastră de spirit atunci când sunteți veseli.” Acesta ar fi mesajul pe care l-aș adresa profesorilor noștri dragi, dacă ne-am afla în sala noastră festivă. Dar vi-l transmit pe această cale și doresc, în primul rând, să vă mulțumesc în numele generației 2016-2020 pentru toate eforturile depuse în această perioadă dificilă.
Datorăm, cu toţii, recunoştinţă, doamnelor şi domnilor profesori, ne-au îndrumat cu răbdare paşii, ne-au oferit nu doar cunoştinţe, ci si sfaturi pentru viaţă, luminându-ne frumos existenţa. Le mulţumim pentru pasiunea şi munca depusă pentru ca noi astăzi să fim aici, ne înclinăm în faţa consecvenţei, determinării, inteligenţei şi modului admirabil în care şi-au făcut datoria de dascăli.
Dar, în mod special, aducem mii de mulțumiri doamnei diriginte care s-a dovedit a fi profesoară, prietenă, mamă. Pentru orice problemă a găsit o rezolvare, iar pentru orice strigăt de ajutor care i-a fost adresat, a făcut tot posibilul să ne fie bine.

Dânsa a fost cea care a ținut clasa unită timp de 4 ani, mica noastră familie numită XIIL3.
Sunt mândră că m-am numărat printre elevii acestei şcoli, că m-am bucurat de privilegiul unei educaţii de valoare, că am cunoscut oameni minunaţi, care vor constitui pentru mine modele în viaţă şi care şi-au pus amprenta asupra formării mele umane şi profesionale viitoare.
Voi reveni mereu aici, cu speranţa că şi generaţiile ce ne vor urma vor înţelege spiritul acestui colegiu şi vor aprecia şansa ce li s-a acordat, aceea de a se forma frumos, în anii de liceu.
Mulțumim lui Dumnezeu, părinților, conducerii școlii, profesorilor și întregii echipe care se ocupă de liceul nostru minunat! Mulțumim pentru sprijin și pentru implicarea în modelarea acelor elevi care au pășit timizi în clasa a IX-a, azi fiind absolvenți. Totul datorită exemplelor frumoase pe care le-am avut în față timp de 4 ani.
Doresc să urez colegilor mei fericire și îndeplinirea tuturor viselor… Mult succes la toate examenele care vor urma și să deveniți cea mai bună variantă a voastră!
Ioana-Cristina MOLDOVAN,
Clasa a XII-a L3″, a fost mesajul lansat de șefa de promoție a Colegiului Tehnic Victor Ungureanu, postat de pagina oficială.


Pentru că dorim promovarea valorilor locale, a tot ceea ce înseamnă frumos și bun pentru societate, vrem să v-o prezentăm pe cea care este liderul generației 2016-2020 din Colegiul Tehnic Victor Ungureanu, șefa de promoție Moldovan Ioana Cristina.

Adrian Soporan: Câteva detalii despre tine
Mă numesc Moldovan Ioana-Cristina și am fost elevă la Colegiul Tehnic Victor Ungureanu, la profilul servicii, domeniul economic. Locuiesc în Boian, iar câteva lucruri legate de hobby-urile mele: îmi place să citesc, ascult foarte multă muzică, îmi plac plimbările, călătoriile , iar timpul liber îmi place să-l petrec cu prietenii.
A.S.: Care sunt cele mai importante amintiri legate de CTVU în acești 4 ani de școală?
M.I.C.: În acești 4 ani de liceu, CTVU mi-a oferit șansă să mă descopăr, să mă dezvolt și să trec peste niște bariere pe care nu credeam vreodată că o să le depășesc. Îmi amintesc cu drag de toate orele de dirigenție, dar experiența care mi-a rămas întipărită în minte este călătoria în Belgia, cu proiectul de care sunt sigură că ați auzit cu toții, proiectul EPAS, unde am fost ambasador junior.


A.S.: Ce sacrificii ai făcut pentru a obține acest rezultat?
M.I.C.: Nu a fost ușor să obțin acest rezultat, dar cu multă muncă și ambiție se poate realiza orice. Am “combinat” utilul cu plăcutul, am și învățat, dar m-am și bucurat de cea mai frumoasă perioadă din viața unui adolescent.
A.S.: Ce înseamnă pentru tine această titulatură de „Șef de promoție”?
M.I.C.: Pentru mine e o adevărată onoare, reprezintă rodul muncii mele, dar și rezultatul eforturilor depuse de cei apropiați mie: familia și cadrele didactice care m-au susținut pe tot parcursul meu în liceu. Și sper că i-am făcut mândrii de mine.
A.S.: Urmează BAC-ul… emoții?
M.I.C.: Da, urmează BAC-ul. Am emoții, bineînțeles. Dar totul va fi bine și sunt sigură că vom trece cu toții și peste acest examen.
A.S.: Ce facultate vrei să urmezi?
M.I.C.: Legat de facultate, decizia finală încă nu am luat-o, dar toate variantele se îndreaptă spre facultăți cu multe calcule, că asta am învățat la economic.
A.S.: Profesia la care visezi?
M.I.C.: Același răspuns îl am și pentru întrebarea cu profesia, dar sunt sigură că până la urmă voi fi mulțumită de alegerea pe care o voi face.
A.S.: Un gând bun pentru colegii tăi…
M.I.C.: Colegilor mei le urez succes la toate examenele care vor urma și după cum am menționat și în discurs, să deveniți cea mai bună variantă a voastră, să nu vă mulțumiți cu puțin.
A.S.: Un gând bun pentru profesorii tăi…


M.I.C.: Dragilor mei profesori le mulțumesc pentru toată răbdarea și pentru toată munca depusă și rezultatele se văd cu siguranță. Iar peste ani și ani se ne întâlnim sănătoși, căci sănătatea este cea mai importantă.
A.S.: Un mesaj pentru cei mai mici dintre liceeni
M.I.C.: Pe cei mai mici dintre liceeni doresc să-i încurajez, să le transmit să îndrăznească să viseze și întotdeauna să-și depășească limitele. Cu puțin efort și dorință de cunoaștere, totul este posibil.
VĂ MULȚUMESC!

*
Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS