<
Actualitate

Interviu cu Yasmina Turcu, fotbalista de mare perspectivă din Câmpia Turzii: „Fotbalul nu e doar pentru băieți”

Despre sport, disciplină, pasiune și vise o să discutăm cu Yasmina Turcu, tânăra din Câmpia Turzii, în vârstă de doar 13 ani, care are aspirații incredibile în ceea ce privește fotbalul feminin. Da, ați citit bine. Această ramură a fotbalului este din ce în ce mai auzită și mai recunoscută la nivel mondial. Olimpia Cluj este echipa la care activează Yasmina Turcu, evoluând pe postul de mijlocaș. Din primele discuții cu Yasmina am văzut un mare potențial și un bun exemplu pentru tinerele din generația ei. Nu prea e pasionată de tehnologie, pe facebook o vezi cam rar și nu își irosește timpul pe internet, dimpotrivă, timpul liber și-l dedică pasiunii sale: fotbalul. Văzând ambiția și dragostea față de fotbal, părinții ei au dus-o la Cluj Napoca la o școală cu profil sportiv, tocmai pentru a se dezvolta într-un mediu propice. Fotbalul este fotbal însă și școala este școală, Yasmina având „prestații” foarte bune și pe ramura educațională.

Forma bună și talentul pe care îl are nu au trecut neobservate, selecționata fiind la echipa națională U15.

Încă de mică ( 2,3 anișori) a avut această inclinare spre fotbal, adunând zeci de mingi de fotbal în detrimentul păpușilor. Disciplina Yasminei se regăsește în activitățile pe care le desfășoară în fiecare zi: școala – fotbal – somn.

Yasmina a avut bunăvoința să ne răspundă la câteva întrebări legate de această pasiune.

Rep.: Să ne spui câteva detalii despre tine

Yasmina Turcu: Bună. Mă numesc Turcu Yasmina, am 13 ani, sunt din Câmpia Turzii și iubesc fotbalul. Consider că orice tânăr ar trebui să facă un sport indiferent de nivelul la care ar vrea să ajunga pentru că sporul înseamnă sănătate și educație.

 

Rep.: De unde pasiunea pentru fotbal?

Yasmina Turcu: Pasiunea pentru fotbal a început încă de micuță, jucăriile mele preferate erau mingile. Am simtiti o atracție specială pentru acest sport și iată că după ce am mai crescut am reușit să îmi pun pasiunea în teren. Îmi place foarte mult acest sport și chiar dacă fotbalul nu este neapărat pentru fete, mă bucur că la nivelul județului Cluj există o echipă de fotbal feminin unde sunt și eu legitimată.

Rep.: Unde ai început activitatea sportivă?

Yasmina Turcu: Activitatea am început-o la CSM Câmpia Turzii, la echipa de băieți, unde am jucat mai bine de un an jumătate. Echipa era antrenată de domnul Lucian Oroian căruia doresc să-i multumesc cu acestă ocazie pentru încrederea și susținerea acordată. După un meci la Cluj, m-au văzut cei de la Olimpia Cluj și au luat legătura cu familia mea.

 

Rep. Din câte știm, îți place foarte mult și scoala. Care este materia ta preferata? Se împăca școala cu fotbalul?

Yasmina Turcu: Îmi place și școala, iar materia mea preferata este Limba Engleză. Se poate face și școala si sport în același timp. Dacă exista ambiție și pasiune, îți duci mai departe visele. Îmi place foarte mult fotbalul însă nu neglijez partea școlară.

Părerea mea este ca se împăca destul de bine școala cu fotbalul.

Rep.: 6. Unde joci acum, pe ce post și de ce îți place acel post?

Yasmina Turcu: În prezent joc la echipa de fotbal feminin U Olimpia Cluj, pe postul de mijlocaș. Îmi place acest post deoarece e foarte multă muncă și îmi place să muncesc mult. Tocmai din acest motiv am ales să mă transfer cu școala la Cluj din acesta toamnă la Liceul cu Program Sportiv (LPS). Sunt eleva in clasa a VII-a și stau în internat.

 

Rep.: Care este jucătorul preferat?

Yasmina Turcu: Jucătorul meu preferat este Cristiano Ronaldo!

 

Rep.: Cum te înțelegi cu fetele din echipă?

Yasmina Turcu: Suntem o echipa unita și ne înțelegem foarte bine. Avem de învățat una de la cealaltă.

Rep.: Cu ce îți ocupi timpul liber? Cum arată o zi din viața ta?

Yasmina Turcu: Timp liber nu prea am deoarece ne trezim dimineața la 06:20, ne pregătim de școală, terminam școala la ora 13:00, după care mergem la masa de amiază. După prânz mergem la antrenamente, iar dupa antrenament servim cina , învățat și teme, iar dacă mai avem timp mai jucăm și în curtea școlii fotbal.

 

Rep.: Cât de mult te-au sprijinit părinții în alegerea pe care ai făcut-o?

Yasmina Turcu: Părinții mei au fost alături de mine tot timpul și m-au susținut 100%. Tot timpul mă consult cu ei și mă bucur că au înțeles că pasiunea mea pentru fotbal trebuie după la alt nivel și au ales să mă sprijine necondiționat. Este foarte important să știi că cineva crede în abilitățile tale. Sunt mândră de părinții mei.

Rep.: Cui vrei să mulțumești?

Yasmina Turcu: În primul rând aș vrea să le mulțumesc părinților mei ca au fost și sunt alături de mine și nu în ultimul rând staff-ul “U” OLIMPIA CLUJ și antrenorilor care coordonează activitatea echipei într-un mod foarte profesionist.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS