Într-o atmosferă de derby FC Câmpia Turzii pierde derby-ul cu Sticla Arieșul Turda într-un meci spectaculos scor 1-3 (1-1)
Sâmbătă de la ora 17.30 pe Stadionul Mihai Adam din Câmpia Turzii grupele U19 de la FC Câmpia Turzii și Sticla Arieșul Turda s-au înfruntat pentru a III-a oară în acest sezon.
În primele două înfruntări între cele două echipe turdenii și-au adjudecat toate punctele iar la partida de sâmbătă turdenii deja campionii sezonului 2023-2024 și-au respectat blazonul.
În fața unei asistențe numeroase care au creat o atmosferă de derby adevărat, elevii lui Artur Podar au început tare partida și au deschis scorul în minutul 23 după un corner.
După primirea golului, elevii antrenați de Aurel Mâțiu ies la joc pun presiune pe lider iar în minutul 35 Ivașca reușește să dribleze doi adversari centrează în careul mic de unde Darius Saroși reia cu capul în poartă pentru 1-1 stabilind scorul la pauză.
Reveniți de la vestiare fotbaliștii din Câmpia Turzii reușesc un joc bun în fața liderului. Jocul și atitudinea elevilor lui Aurel Mâțiu a mulțumit suporterii care au oferit o atmosferă de derby.
Turdenii mult mai pracmatici reușesc golul doi dintr-un sut sub bară imparabil în minutul 75 iar scorul final este stabilit în minutul 80 dintr-un corner.
S-a terminat 3-1 pentru Sticla Arieșul Turda care este campiona sezonului 2023-2024 competiție care a dominat-o de la un cap la altul. Proiectul fotbalistic de la Turda asumat de Artur Podar a dat roade iar mulți tineri fotbaliști turdeni de la centrele de copii și juniori joacă și fac față la prima echipă care evoluează în liga IV.
FC Câmpia Turzii ocupă locul 6 în campionat cu două etape înainte de final. Nu locul ci jocul juniorilor de la Câmpia Turzii este unul încântător dacă este să ținem cont că sunt în primul lor campionat.
Viitorul fotbalistic pentru Câmpia Turzii sună bine, cu o singură excepție actualii jucători de la U19 în următoarea ediție de campionat vor evolua tot la categoria de vârstă U19. Majoritatea jucătorilor au vârste cuprinse între 15 și 17 ani, câteva excepții 18 ani iar tocmai din acest considerent acești copii și această echipă merită toată aprecierile noastre.
ATMOSFERĂ DE DERBY
Rivalitatea dintre cele două orașe a făcut ca acest DERBY de TRADIȚIE să fie din nou unul de foc.
Chiar dacă sunt doar niște copii pentru iubitorii de fotbal sunt viitorul fotbalistic al celor două municipii vecine.
Dacă nu acum atunci când să-i încurajăm?
A fost o atmosferă de mare meci făcută de suporterii celor din Câmpia Turzii. Galeria Giallo Blu a făcut din nou show, o atmosferă pe care fotbaliștii celor două echipe merită să joace la fiecare meci.
Fumigene, un munte de confetii steaguri și încurajări a făcut ca cei care au venit Sâmbătă la meci să nu regrete.
FAIR PLAY
La finalul meciului ambele echipe au primit aplauze deschise. Sticla Arieșul Turda campiona ediției 2023-2024 iar echipa gazdă, FC Câmpia Turzii pentru meciul foarte bun făcut în fața campioanei.