Actualitate

Luna ianuarie cu noroc la Tabaco Câmpia Turzii

Prima lună a lui 2019 a fost cu noroc pentru trei dintre clienții primei tutungerii din Câmpia Turzii. Astfel, Moisin Aurelian, Popa Radu, Jurj Ileana au fost norocoșii câştigători ai premiilor puse în joc: un sandwich maker, un aparat de gătit cu aburi și un aparat de fitness.
“N-am avut noroc de câștiguri în toată viața mea, deși mi-am mai încercat norocul pe ici, pe colo. Mi-am făcut un obicei din a-mi plăti la Tabaco facturile și de a-mi face cumpărăturile aici și acum sunt răsplătit pentru asta. Voi mai participa la tombolele dumneavoastră. Şi mâine o să vin și o să fac cumpărături”, ne-a declarat unul dintre câștigători.
“Nu-mi vine să cred, primul meu câștig și asta doar pentru că am cumpărat de aici (Tabaco), sunt așa de bucuroasă”, ne-a spus câștigătoarea cuptorului electric.
“Noi ne-am făcut un obicei, dimineața ne cumpărăm de la Tabaco presa, tot aici ne plătim facturile și acum tot de aici suntem premiați, mulțumim Tabaco!”, a fost și declarația celui de-al treilea câștigător.
Tombolele lunare vor continua la Tabaco și în 2019, unde în luna februarie sunt puse în joc un aparat de fitness, un set de 19 farfurii și un cuptor electric. Regulamentul tombolei este unul simplu: pentru fiecare cumpărătură de peste 20 de lei, pentru fiecare Ziarul 21 cumpărat, pentru fiecare factură plătită la noi ori pentru fiecare bilet loto jucat în agenția noastră se oferă gratuit câte un talon pentru tombola lunară.
Mai multe taloane, mai multe șanse de câștig. Succes!
Tabaco, tutungeria din Câmpia Turzii aflată în Piața Unirii – hala agroalimentară, comercializează, pe lângă produsele din tutun și accesoriile acestora, o gamă largă de băuturi exclusiviste, băuturi fine, precum și cea mai variată gamă de cafea din oraș, fie cafea ambalată, fie cafea vrac. Ziare, reviste, cărți, jucării pentru copii, toată gama de sucuri Coca Cola, o gamă largă de ciocolată precum și o gamă largă de bere sunt special alese pentru dumneavoastră. Cadouri pentru zile speciale, cadouri pentru cei mici dar și cadouri ocazionale se pot găsi tot la Tabaco. Noutatea de la Tabaco o reprezintă cea mai exclusivistă gamă de vinuri din oraș, vinuri de lux, vinuri din crame cu renume se pot găsi în Câmpia Turzii exclusiv prin Tabaco. Serviciul nostru de încasări facturi, cel mai profesionist din oraș, dar și terminalul loto aflat în agenția noastră, plus o gamă largă de lozuri fie răzuibile, fie în plic vă așteaptă zi de zi, inclusiv duminica.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS