Actualitate

Manifestări cultural – artistice cu ocazia Zilelor Minorității Maghiare la Câmpia Turzii

În perioada 12 -13 octombrie 2019 Primăria și Consiliul Local al Municipiului Câmpia Turzii organizează “Zilele Minorității Maghiare” – o succesiune de evenimente culturale și artistice.

Prin intermediul acestui eveniment, organizatorii doresc să celebreze comunitatea maghiară din Câmpia Turzii și să ofere celor prezenți momente unice în care sentimentul de apartenență la aceeași comunitate descrie valorile culturale specifice naționalității din care fac parte.

Manifestările vor începe sâmbătă, 12 octombrie, de la orele 15:00 în Piața Tricolorului din Municipiul nostru, cu o expoziție de artă plastică a artistei, Zilahi Nono din Cluj Napoca, iar la orele 15:20 va avea loc o reprezentație a ansamblului de dansuri populare din Vaida-Cămăraș.

De la ora 16:00 – în Sala de Spectacole „Mircea Mihășan” a Palatului Cultural „Ionel Floașiu” va avea loc deschiderea oficială a evenimentului, iar de la ora 16:10 vor urca pe scenă membri ansamblului de dansuri populare maghiare „Tulipan” din Câmpia Turzii.

De la ora 16:25, preșcolarii vor intra în scenă, cu un mic program artistic, iar de la ora 16:40 este programat recitalul artiștilor maghiari Kristof Katalin și Milan.

Programul continuă, de la ora 18:00, în Sala de Ședințe a Palatului Cultural cu piesa de teatru intitulată “Mustața“, pusă în scenă de actorii Teatrului de Amatori din Turda, dar și cu două recitaluri corale, prezentate de Corul Petőfi din Mezőtúr, Ungaria și Corul Reformat din Câmpia Turzii.

De asemenea, cei prezenți vor avea parte și de o prezentare de carte: „Cântatul în cor – trecut, prezent și viitor”, în Sala de ședințe a Palatului Cultural “Ionel Floașiu”.

Evenimentul dedicat “Zilelor Minorității Maghiare” se va încheia duminică, 13 octombrie, când de la ora 14:00 este programat „Balul strugurilor”.

”Într-o comunitate în care se întrepătrund mai multe etnii suntem cu toții datori să facem tot ceea ce ne stă în putință pentru ne respecta reciproc. Am convingerea că a ne cunoaște și a ne înțelege bine este un factor important pentru fiecare. Prin intermediul evenimentului, comunitatea maghiară ne oferă an de an mai multe instrumente prin care avem posibilitatea să le cunoaștem valorile culturale, sociale, istorice. Astfel, toți cei care doresc să participe și anul acesta la “Zilele Minorității Maghiare “ sunt așteptați, cu mare drag la Palatul Cultural din localitate“- declară Dorin Nicolae LOJIGAN, Primarul Municipiului Câmpia Turzii.

Direcția Relații cu Comunitatea

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS