Chemarea rezerviștilor din zona București-Ilfov a stârnit reacții diverse — de la panică și confuzie până la critici privind modul de comunicare al Ministerului Apărării. Mulți au perceput această acțiune drept un semn de pericol iminent, deși, în realitate, este vorba despre un exercițiu de mobilizare planificat, prevăzut de lege și absolut necesar într-un context geopolitic instabil.
Astfel de exerciții nu reprezintă o noutate. Ele au loc periodic în toate statele membre NATO, care își testează sistemul de mobilizare și capacitatea de reacție a rezerviștilor pentru a asigura coerența și pregătirea structurilor de apărare. România, aflată într-o regiune expusă riscurilor de securitate, nu poate ignora această responsabilitate. A avea o rezervă militară pregătită, actualizată și verificată nu este un semn de alarmă, ci unul de sănătate instituțională.

Problema reală nu ține de necesitatea acțiunii, ci de modul în care aceasta a fost comunicată. Mulți rezerviști au primit ordine de chemare fără explicații clare sau fără timp suficient pentru organizare. Într-o societate deja tensionată de știri despre război și crize, lipsa transparenței poate genera neîncredere și panică. Statul are datoria să explice, calm și limpede, că astfel de exerciții sunt proceduri normale, menite să consolideze capacitatea defensivă a țării, nu să anunțe un conflict.
Într-o lume tot mai nesigură, cultura securitară trebuie să devină parte din educația civică a fiecărui cetățean. În loc să ne temem de sirene, uniforme și exerciții, ar trebui să le înțelegem sensul și rolul. O societate care cunoaște mecanismele propriei apărări devine mai matură, mai solidară și mai puțin vulnerabilă la manipulare.

Exercițiile de mobilizare nu sunt un semn de slăbiciune, ci o garanție că România își respectă angajamentele, își cunoaște oamenii și își testează sistemele. Toate statele responsabile o fac, discret, constant, cu înțelepciune și rigoare. Noi încă învățăm să privim aceste acțiuni cu calm și încredere.
P.S. Adevărata forță a unei națiuni nu stă doar în arme, ci în înțelegerea comună că securitatea este o datorie împărțită — între stat, armată și fiecare dintre noi.















