<
Actualitate

Modernizăm Comuna Mihai Viteazu – infrastructură nouă și trotuare sigure pentru întreaga comunitate

În această perioadă, pe DN 75 (Strada Transilvaniei), se desfășoară o serie de lucrări esențiale pentru dezvoltarea și modernizarea comunei noastre.

În prezent, Delgaz Grid SA execută lucrările de modernizare a rețelei de gaze naturale, în baza Autorizației de Construire nr. 73/10.12.2025.

Proiectul presupune înlocuirea conductei principale și a branșamentelor de gaze naturale pe Strada Transilvaniei (Principală), precum și pe străzile Reformată, Trandafirilor și Sinaia (parțial), pe o lungime totală de peste 8 kilometri.


Finalizarea acestor intervenții în platforma drumului este o etapă obligatorie înaintea realizării noilor amenajări de suprafață, astfel încât să evităm spargerea și deteriorarea ulterioară a trotuarelor nou construite.

După încheierea lucrărilor la rețeaua de gaze, vom demara proiectul „Amenajare trotuare și dispozitive de scurgere a apelor pluviale adiacente DN 75 (Strada Transilvaniei)”.

Investiția are o valoare totală de 14.595.590,08 lei și va transforma semnificativ aspectul și siguranța acestei zone.


Proiectul prevede construirea unor trotuare moderne, dotate cu rampe de acces și sisteme eficiente de colectare și evacuare a apelor pluviale, pe o lungime totală de 4.118 metri.

Totodată, vor fi realizați aproximativ 3,3 kilometri de canalizare pluvială subterană, menită să reducă riscul acumulărilor de apă și să protejeze infrastructura rutieră.

Vă mulțumim pentru răbdare, înțelegere și sprijin pe durata desfășurării acestor lucrări.

Toate aceste investiții au un obiectiv comun: creșterea siguranței, confortului și calității vieții pentru toți locuitorii comunei Mihai Viteazu.

Paul Cristian OLARU
Primarul Comunei Mihai Viteazu

Click to comment

Leave a Reply

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

To Top