<
Actualitate

Noua lege a pensiilor aduce beneficii suplimentare pentru cei care au acumulat vechime în muncă

Noua lege a pensiilor aduce beneficii suplimentare pentru cei care au acumulat vechime în muncă

Noua lege a pensiilor aduce beneficii suplimentare pentru cei care au acumulat vechime în muncă și au contribuit constant la sistemul public, sub forma unor bonificații ce influențează valoarea finală a pensiei.

Aceste bonificații financiare se numesc puncte de stabilitate și se acordă  sub forma punctelor de pensii celor care au depășit vechimea de 25 de ani.

Ce sunt punctele de stabilitate și când se acordă

Punctele de stabilitate sunt un bonus adăugat la calculul pensiei în România, acordate pentru stagiul de cotizare contributiv de peste 25 de ani, pentru a recompensa fidelitatea la sistemul public, cu valori crescând progresiv. Acestea se acordă la pensionare și se adaugă la punctajul anual standard (rezultat din venituri) pentru a mări totalul pensiei, începând cu 2024, conform noii Legi a Pensiilor.

În situația persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare contributiv mai mare de 25 de ani, pentru stagiul de cotizare contributv care depășește acest plafon se acordă un număr de puncte de stabilitate, astfel:

a) 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani până la 30 de ani inclusiv, 0,04167 puncte pentru fiecare lună, respectiv 0,00139 puncte pentru fiecare zi;

b) 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani până la 35 de ani inclusiv, 0,06250 puncte pentru fiecare lună, respectiv 0,00208 puncte pentru fiecare zi;

c) un punct pentru fiecare an realizat peste 35 de ani, 0,08333 puncte pentru fiecare lună, respectiv 0,00278 puncte pentru fiecare zi.

Începând cu 1 septembrie 2024, formula de calcul a pensiei este VPR (valoarea punctului de referință stabilit la 81 de lei) x Număr total de puncte. Valoarea punctului de referință nu a mai fost actualizată de atunci.

Cum modifică punctele de stabilitate valoarea pensiei. Exemple de calcul

Socotind că un pensionar a lucrat doar 27 de ani, adică numai 2 ani peste numărul de la care se acordă punctele de stabilitate, înseamnă că acesta va încasa doar 81 de lei în plus în urma recalculării, dacă îi vor fi păstrate toate celelalte beneficii de care s-a ținut cont la stabilirea cuantumului pensiei

Click to comment

Leave a Reply

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

To Top